Moţiune simplă pe Agricultură depusă de PSD şi PC
Vicepreşedintele Comisiei de Agricultură, deputatul PSD Victor Surdu, a anunţat, ieri, în plen, depunerea unuei moţiunii simple pe Agricultură cu tema "Agricultorii români, sufocaţi de importuri şi falimentaţi de politica agricolă a Guvernului Boc", iniţiată de 81 de deputaţi PSC şi PC. Deputatul PSD a menţionat că moţiunea PSD are trei "subiecte tari", primul fiind acela că agricultorii în acest an, din cauza faptului că nu au primit niciun sprijin din partea Guvernului, pierd peste 1,5 miliarde de euro. Potrivit lui Surdu, al doilea subiect al textului moţiunii simple pe agricutlruă este acela că România este şi în acest an tributară importurilor. El a precizat că ultimul subiect al moţiunii vizează acordarea în această toamnă a cel puţin un miliard de lei pentru a putea realiza însămânţările de toamnă în condiţii bune, care curpinde şi plata restanţelor din 2009.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.