Preşedintele executiv al PSD, Adrian Năstase, a declarat, sâmbătă, că "povestea stenogramelor" este o "diversiune" a actualei puteri care, aflându-se într-o perioadă grea, încearcă să arunce praf în ochii românilor. Adrian Năstase a susţinut, într-o conferinţă de presă, că în cadrul PSD nu a existat şi nici nu există procedura întocmirii stenogramelor şedinţelor de partid. "Nu există nici un fel de înscris care să fie semnat, contrasemnat, autentificat, deci, din acest punct de vedere, orice lucru care circulă pe piaţă poate să fie eventual, rezultatul unei înregistrări personale pe care cineva a realizat-o. Poate să fie o povestire a unuia dintre colegi", a spus Năstase. Preşedintele executiv al PSD a subliniat că informaţiile apărute în presă, despre persoanele care ar fi scris stenogramele nu au demonstrat implicarea Dorinei Mihăilescu, fosta şefă a DAIS din cadrul Guvernului şi secretar executiv al partidului. El a adăugat că la nivelul partidului nu a existat o decizie de a se realiza stenograme. "Şi pot să vă spun din nou că nu au fost autentificate, semnate, arhivate deci orice alte texte care circulă, inventate sau nu, selectate sau nu, reprezintă nişte documente care, din punct de vedere al accepţiunii de strenogramă, nu au relevanţă". La rândul său, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a apreciat că este vorba despre o acţiune deliberată de intimidare şi hărţuire politică din partea puterii. Rodica Stănoiu - fost ministru al Justiţiei şi Florin Georgescu - fost vicepreşedinte al PSD sunt puşi oficial sub acuzare în dosarul stenogramelor, de către Parchetul Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie (ICCJ), a informat Biroul de presă al Ministerului Public. În dosar au fost audiaţi până acum Cosmin Guşă - preşedintele PIN, Dan Matei Agathon, Dorina Mihăilescu, Florin Georgescu şi Şerban Mihăilescu. Urmează să fie audiat şi secretarul general al PSD, Miron Mitrea (vicepreşedinte al partidului la data întocmirii stenogramelor), precum şi toţi cei care sunt nominalizaţi în stenogramele şedinţelor Delegaţiei Permanente a PSD, susţin sursele citate, adăugând că pe lista martorilor va fi şi Mărioara Stănescu, una dintre stenografe. Mă pot retrage de la conducerea Camerei, dacă este în interesul PSD Preşedintele executiv al PSD, Adrian Năstase, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că se poate retrage în orice moment de la preşedinţia Camerei Deputaţilor, dacă acest lucru este în interesul partidului. Năstase a spus, însă, că în locul sau ar trebui să vină altcineva aparţinând tot PSD, având în vedere că decizia Curţii Constituţionale luată în acestă privinţă prevede faptul că numai PSD poate să revoce, ca grup parlamentar, candidatul pe care l-a propus. Totodată, Năstase a menţionat că are încredere în afirmaţiile vicepreşedintelui PNL Mona Muscă, potrivit cărora nu există voinţă politică la nivelul coaliţiei guvernamentale pentru a fi schimbaţi preşedinţii celor două Camere. "Eu sper că ea are dreptate, că ştie ceva din interior", a adăugat Năstase. Totodată, preşedintele executiv al PSD a precizat că orice presiune pentru schimbarea reprezentanţilor PSD la şefia Camerelor Parlamentului va fi considerată o încercare de a afecta rezultatul alegerilor şi de a impune un sistem de dictatură totalitară în România. El a afirmat, de asemenea, că a stabili, printr-un document politic, că revocarea preşedinţilor de Camere şi a preşedinţilor Consiliilor Judeţene se va face până la 15 septembrie este un lucru "absolut jenant" în plan juridic pentru că revocarea reprezintă o sancţiune. Năstase a precizat că reacţiile PSD la revocarea preşedinţilor celor două Camere vor fi "foarte puternice" din punct de vedere politic şi constituţional.