Negocieri pentru listele comune
Liderul PSD Bihor, senatorul Ioan Mang, nu consideră că suferit o înfrângere prin faptul că USL a decis ca atât candidatul la funcţia de primar al municipiului Oradea, cât şi la cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor să provină din rândurile PNL. Acesta a declarat, însă, că în schimbul susţinerii PSD pentru cei doi candidaţi liberali, social-democraţii ar dori ca pe listele pentru consilierii municipali şi pentru consilieri judeţeni să figureze mai mulţi membri PSD decât numărul negociat. Mang a anunţat că în Bihor raportul candidaţilor pe lista pentru Consiliul Judeţean este de 1,2 la 1 în favoarea liberalilor, iar la Consiliul Local Oradea de 1,5 la 1 tot în favoarea PNL. Dacă se păstrează acest raport, ar însemna 6 social-democraţi şi 9 liberali la CLO, respectiv 7 social-democraţi şi 8 liberali la CJ Bihor. Ioan Mang a menţionat că PSD Bihor doreşte negocierea cu partenerii de uniune pentru paritate la Consiliul Judeţean. De asemenea, având în vedere că primii pe cele două liste de consilieri sunt liberali, Mang ar vrea ca poziţia a doua pe ambele liste să fie ocupată de reprezentanţi ai PSD.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.