Preşedintele PSD Bihor, Mihai Bar, a declarat că nimic din ceea ce se întâmplă acum în România nu ne dă dreptul să sperăm că ne vom integra în Uniunea Europeană. Acesta consideră "hazliu" faptul că raportorii europeni sunt de părere că problema corupţiei şi a justiţiei a fost rezolvată. Liderul social-democrat a declarat că pregătirea pentru aderarea la UE a fost începută în timpul Guvernului Năstase, însă cei care au venit la putere după 2004 nu au reuşit să finalizeze acest proces. "E cea mai bună glumă că s-a schimbat ceva în justiţie. În această ţară nu s-a schimbat nimic decât în rău. Preşedintele ţării discreditează total sistemul sanitar, iar acesta şi premierul se ocărăsc în văzul lumii. Cum poţi să te integrezi, când nu s-a făcut nici un kilometru de autostradă în doi ani?", a menţionat Bar.