Democrat-liberalii bihoreni au stabilit că alegerile alegerile pentru desemnarea noii conduceri a filialei judeţene vor avea loc în data de 2 iulie 2010. Noul birou permanent judeţean va fi format din 30 de membri: preşedinte, doi prim-vicepreşedinţi, un secretar general, doi secretari generali adjuncţi, 10 vicepreşedinţi şi 14 secretari executivi.

 

Preşedintele executiv al PD-L Oradea, Dorin Corcheş, a precizat că la nivelul organizaţiei din municipiul de pe Criş vor fi organizate noi alegeri pe cartiere şi secţii de votare, urmânda ca, în data de 28 mai, să aibă loc Conferinţa Municipală, deşi actuala conducere a fost aleasă doar cu un an în urmă. Singurul care şi-a anunţat intenţia de a candida la fotoliul de preşedinte al PD-L Oradea este Dorin Corcheş. Potrivit acestuia, actualul lider al organizaţiei, Mişu Jan Manolescu, ar dori să candideze pentru un loc în Biroul Permanent Judeţean. "Preşedintele Manolescu, cu care am o colaborare foarte bună, a decis că vrea să candideze la un post în Biroul Permanent Judeţean. În ceea ce mă priveşte, după alegerile la municipiu avem la dispoziţie o lună să ne gândim la modul în care organizaţia va fi reprezentată la nivel judeţean", a precizat Corcheş. Totodată, acesta a menţionat că un calendar complet al alegerilor interne din PD-L Bihor va fi stabilit după şedinţa Convenţiei Naţionale care va avea loc în data de 9 aprilie. În ceea ce priveşte Conferinţa Judeţeană, aceasta se va desfăşura în data de 2 iulie, când vor fi aleşi noii lideri ai filialei. Deocamdată, se vorbeşte despre un posibil duel pentru şefia partidului între actualul preşedinte, Petru Filip, şi preşedintele executiv Ştefan Seremi.