Nu candidează la şefia UDMR Bihor
După Congresul Naţional al UDMR vor urma alegeri atât la nivelul Consiliului Reprezentanţilor Unionali, condus în prezent de viceprimarul Oradiei, Biro Rozalia, cât şi la nivelul filialelor judeţene. Probabil alegerile la nivel judeţean se vor desfăşura în luna aprilie a acestui an. Fost preşedinte al UDMR Bihor în perioada 2001-2005, deputatul Lakatos Peter a anunţat că nu are de gând să mai candideze pentru un nou mandat. "Acum şase ani am spus că atâta timp cât sunt la Bucureşti nu candidez la funcţia de preşedinte al filialei Bihor, pentru că mi se pare contraproductiv. Pentru a te putea ocupa de filiala pe care o conduci, trebuie să stai acasă. Nu poţi face treaba corect şi la nivel maxim şi la Parlament şi în judeţ", a declarat Lakatos. Pe de altă parte, filialele bihorene ale PDL, PSD şi PNL sunt conduse tocmai de oameni care reprezintă judeţul în parlamentul României. Astfel, preşedintele PDL Bihor este deputatul Ştefan Seremi, liderul PSD Bihor este senatorul Ioan Mang, iar preşedintele PNL Bihor este senatorul Cornel Popa, toţi considerând că pot face faţă ambelor funcţii pe care le deţin.
Este unul dintre cei mai echilibrati politicieni ai UDMR.Astept interventia lui pentru scoaterea UDMR de la guvernare. Ar fi un gest intelept.
UDMR Bihor nu are motiv de ingrijorare. Pompierul Lakatos si-a epuizat resursele,daca le-a avut vreodata!