Alianţa D.A. trebuie să opteze: Mi-am scos pălăria în faţa declaraţiilor fără ehivoc ale preşedintelui Traian Băsescu, care, sâmbătă, în plenul Congresului Partidului Democrat, la despărţirea de camarazii politici, îi avertiza că vor fi primii cu care va fi necruţător, dacă vor dispreţui legile sau li se va urca victoria la cap şi nu vor înţelege că puterea trebuie exercitată "pentru popor, nu pentru partid". Dar cum să nu-ţi îndeşi aceeaşi pălărie, la loc, pe cap, când afli cu stupoare că primele presiuni ale membrilor noii puteri asupra reprezentanţilor unor instituţii ale statului nu au întârziat să apară? Infatuaţi, importanţi, butonând agendele electronice ale telefoanelor mobile în căutarea numerelor mentorilor politici, trepăduşii lor din teritoriu încep să-şi scoată colţii şi să mârâie ameninţător în stânga şi-n dreapta. Numai consilierul PD Vasile Petruţ, despre care auzim că se şi visează prefect (!?), ar putea să ne explice de ce ar fi trebuit să i se facă poliţia preş la picioare şi să-i scoată şoferul basma curată dintr-un accident de circulaţie pe care l-a produs. Uită domnul consilier că prefectul trebuie să vegheze la respectarea legii, nu să îndemne la încălcarea ei, sau nu a ştiut niciodată de această prerogativă esenţială a reprezentantului guvernului în teritoriu? Sau de ce şoferul nu ştiu cărui primar democrat din judeţ trebuia repus, peste rând şi înainte de termen, în posesia carnetului de conducere, altminteri suspendat pentru trei luni, doar pentru că şeful lui trebuia să ajungă sâmbătă la Bucureşti? Păi nu ţi-ar fi crăpat obrazul de ruşine, dom` primar, în Sala Palatului, când preşedintele partidului te îndemna să înveţi că puterea e trecătoare şi că eşti slujitorul, nu stăpânul ei? Acelaşi primar, care riscă astfel să compromită ideea de democraţie, se dădea de ceasul morţii zilele trecute pentru a-şi face scăpat din braţele poliţiei un cirac prins în flagrant cu un transport ilegal de pomi de Crăciun. Ar fi dezonorant şi descalificant pentru Alianţa D.A. dacă, o dată cu transferul de putere, s-ar face şi transferul de aroganţă, clientelism şi ignoranţă. Dacă nu au învăţat nimic din erorile guvernării PSD, ideea de schimbare promovată în campania electorală de noii reprezentanţi ai puterii politice va rămâne la stadiul de deziderat. E adevărat că nu există pădeâure fără uscături, dar ar fi păcat pentru poporul român să constate că, în ceea ce priveşte clasa politică, e vorba de o pădure de uscături în care abia se mai zăreşte puţină verdeaţă...