Eurodeputatul social-democrat Alexandru Athanasiu a anunţat că nu-şi mai doreşte un nou mandat în Parlamentul European. El a precizat că nu mai candidează pe lista PSD la alegerile europarlamentare din 25 noiembrie din motive personale. Cu toate că a avut, în dese rânduri, opinii divergente faţă de cele ale conducerii PSD, Athanasiu susţine că nu s-a supărat pe partid şi că nu-i este indiferentă soarta acestuia. "Nu voi mai candida pentru Parlamentul European din motive personale, deşi am înţeles că aş fi fost pe un loc eligibil", a declarat Alexandru Athanasiu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bruxelles. Acesta a mai adăugat că lucrurile nu merg bine în PSD în acest moment, performanţa conducerii lăsând mult de dorit. "Cred că alegerile europarlamentare nu mai pot fi ascunse după piersic. Dacă rezultatele vor fi mult sub aşteptările membrilor PSD, trebuie asumate anumite responsabilităţi", a precizat parlamentarul social-democrat. El estimează că, în acest moment, PSD se învârte în jurul unui procent de 20-23%. În privinţa mandatelor pe care PSD le va obţine în PE, Athanasiu susţine că e dificil de estimat. "Potrivit estimărilor, rata de participare la alegerile europarlamentare va fi redusă, de 30-35%. Cu cât rata de participare este mai scăzută, cu atât rezultatele sunt mai greu previzibile. În aceste situaţii, pot câştiga partidele cu nuclee dure. Depinde însă şi de candidaţi. Dacă partidele vor trata Parlamentul European cu persoane care nu au nicio legătură cu politica, s-ar putea să aibă o surpriză", a mai adăugat eurodeputatul PSD. De altfel, acesta susţine că, în campania electorală, ar trebui să se discute despre problemele europene, nu să se concentreze pe problema românească şi "cum să-i trimitem pe unii la DNA". Pe de altă parte, eurodeputatul Alexandru Athanasiu consideră că actualii reprezentanţi ai României în Parlamentul European au fost abandonaţi de partidele din care provin. "Am fost fericiţi că am intrat aici, apoi fiecare s-a dus să doarmă. Noi am privit întotdeauna Uniunea Europeană ca pe o chestiune exterioară, nu ca pe o aspiraţie pentru care merită să faci eforturi. Opinia publică habar nu are de UE. Dar ce să le cer politicienilor, care nici ei nu ştiu ce se întâmplă aici? Noi i-am abandonat pe europarlamentari şi nu înţelegem că pentru România ora exactă se dă de la Bruxelles", a declarat Athanasiu. Eurodeputatul PSD critică decizia partidelor româneşti de a trimite la Bruxelles oameni care nu au legătură cu politica. "Dacă nu poţi să produci 5-6 nume din interiorul partidului, înseamnă că acele partide au mari probleme de identitate. Nu poţi să scoţi locurile pe listă la licitaţie, pentru că înseamnă că a sunat ceasul falimentului partidelor politice", a menţionat Athanasiu, făcând referire la concursul organizat în PSD pentru acordarea unui loc considerat eligibil unui tânăr capabil. Pe de altă parte, parlamentarul social-democrat consideră că una dintre problemele pe care trebuie să şi le pună un partid este recrutarea tinerilor. Totodată, el susţine că în politica românească, inclusiv în PSD, au ajuns în funcţii importante tineri care nu au făcut nimic pentru a merita acest lucru. El consideră că aceştia ar trebui promovaţi în funcţie de meritele obţinute în interiorul partidului. "Altfel, ei pot înţelege că se poate ajunge în capul mesei fără niciun merit sau, din contră, că nu ajungi nicăieri, cu toate meritele pe care le ai", a afirmat Alexandru Athanasiu, acesta adăugând că dacă după 1990 în politica românească au intrat oameni care au excelat în domeniile lor de activitate, după 2000 au venit oameni care au eşuat în domeniile pe care şi le-au ales, optând pentru politică, deşi nu au niciun fel de pregătire în acest domeniu. "Nu avem nici politicieni profesionişti, dar nici oameni cu background profesional", e de părere Athanasiu, el adăugând că unul din motivele pentru care românii nu fac performanţă este faptul că "suntem un popor de individualişti. Nu suntem buni coechipieri, colaboratori".