O candidatură surpriză îl scoate pe Gheorghe Sârb din cursa pentru şefia PSD Bihor
Sergiu Coroiu, fostul director de cabinet al ex-prefectului Gheorghe Sârb, şi-a depus ieri candidatura intrând în cursa pentru preşedinţia Filialei Bihor a Partidului Social Democrat. "Prin toate acţiunile sale, partidul nostru dovedeşte că este hotărât să treacă la o reformă profundă, iar eu sunt convins că această nouă viziune coincide cu crezul meu într-o politică constructivă, transparentă şi deschisă", susţine Sergiu Coroiu într-o declaraţie de presă dată ieri publicităţii. Surse din cadrul PSD Bihor ne-au declarat că ambiţioasa decizie a fostului său director de cabinet l-ar fi determinat, aseară, pe Gheorghe Sârb să mediteze serios asupra retragerii din competiţia pentru şefia filialei al cărei interimat l-a asigurat în ultimul an. Se pare că retragerea candidaturii sale se va oficializa astăzi, locul vacanţat pe lista pretendenţilor la preşedinţia filialei PSD urmând să fie ocupat de Ionel Ungur, directorul general al Sucursalei PECO Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.