Opinii - Alegerea lui Iohannis
Cristian Tudor Popescu (gândul.info): "Printre toţi tinerii pe care îi cunosc, până în 40 de ani, nu e nimeni care să voteze într-un anumit fel. Toţi au o anume respingere. Resping un sistem şi, în acest moment, societatea românească se polarizează mai puternic poate decât a fost în 1990. Această polarizare îşi aruncă proiecţia în viitor pentru că toţi oamenii aceştia sunt tineri şi vor avea un rol de jucat în anii următori. Ei vor face România de mâine o recoagulare a modurilor de a gândi, al modurilor de a fi, de a trăi. Tinerii aceştia refuza valorile pe care încearcă să le impună cei mai în vârstă. Nu mai doresc să se acomodeze, să se strecoare, să găseasca o breşă în sistem. În zilele următoare s-ar putea să asistăm la reversul unui fenomen care a caracterizat sfârşitul anilor ‘90 şi începutul anilor 2000: fiecare pentru el. A existat o perioadă până în 1997-1998 în care oamenii gândeau în soluţii de ţară, colective. După 98-99, lucrurile s-au schimbat. S-ar putea să asistăm la o recoagulare a sentimentului soluţiilor colective şi în care să fie angrenaţi tinerii de până în 40 de ani".
Dan Tapalagă (Hotnews): "N-a fost un vot pro-Iohannis, ci un vot anti-Ponta din ficaţi. Candidatul PSD a pierdut deoarece şi-a umilit poporul, în toate felurile posibile. L-a minţit continuu, zi de zi, obscen, jignitor, pana la exasperare. L-a furat cu toată cohorta lui de penali, l-a manipulat grosolan cu televiziunile de partid. În fine, Ponta şi-a batjocorit poporul deposedându-l brutal de ultimul bun: dreptul de vot. A fost suprema umilinţă, ultima aroganţă, picatura care a umplut paharul".
Valentin Naumescu (Contributors): "Aroganţa guvernării şi convingerea lor că suntem proşti şi cumpărabili cu 700 de lei (echivalentul lui "Nicule, mai dă-le o sută!" de acum 25 de ani) au primit, în f(o)nd, ceea ce meritau. România s-a schimbat în adâncimea ei socio-culturală, a văzut şi cunoscut Occidentul, a ieşit din ignoranţă şi din teama de sistem a generaţiei precedente, are deja o clasă mijlocie educată şi responsabilă, căreia îi pasă de drepturi şi libertăţi, şi care nu se mai mulţumeşte cu firimituri aruncate în batjocură de la masa boierilor".
Moise Guran (TVR 1, Europa FM): "DNA. Acesta este adevăratul câştigător al alegerilor. Spuneţi ce vreţi, nu vreau să iau din gloria momentului Iohannis dar DNA a reprezentat motorul votului anti PSD. Şi staţi că abia urmează lucruri... PSD este la putere, are guvernul şi parlamentul. Şi mai are şi o fereastră strâmtă de oportunitate (circa 6-8 luni) până vom intra în retorica alegerilor parlamentare din 2016".
Caut persoane dinamice, ambitioase si organizate, cu viziune, care vor un loc de munca part- time si venituri suplimentare. Doresc in echipa mea doar persoane serioase, perseverente, disciplinate care-si doresc sa castige bani in functie de munca depusa si de gradul de implicare. Pentru mai multe detalii despre inscriere si modalitatile de colaborare trimiteti un mail cu textul: info pe adresa de mail: aliasmoon13@gmail.com
Locuri de munca pe timp de criza! Alternativa noastra este cea mai sigura si mai serioasa! Oferim din start contract legal! Oamenii au inceput deja sa lucreze! S-au facut primele plati! Avem dovada! NU e joc piramidal si NU e MLM! Castigurile sunt garantate! 300 de dolari lunar, pentru operatori online, cu 3 ore de lucru pe zi! Va expediem detalii, dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: lightangel2310@yahoo.com
MĂ NU ROMÂNII L-AU ALES PE IOHANIS. AU FOST DOAR REINVERSATE URNELE.În 1946 era în spate răsăritul şi din 40 la 60 a ajuns invers. acuma cînd a fost în spate apusul din54la 46 s-a ajuns invers. DECI ROMÂNIA A FOST ESTE ŞI VA FI O COLONIE. CE ESTE TRIST CĂ SE VORBEŞTE ŞI DE APARIŢIA ÎN SPATELE LUI IOHANIS A BAZACONILOR COMUNISTO-PDListe GEN gHILEA, bLAGA, ETC
Oferte de lucru de seriozitate maxima! Oameni foarte multi lucreaza acum cu noi si sunt extrem de multumiti! Primele castiguri au fost acordate! Oferim imediat contract legal! Avem dovada castigurilor! NU e joc pyramidal si NU e MLM! Castigati garantat cel putin 300 de dolari, lunar lucrand ca operator online, 3 ore pe zi! Va trimitem mai multe detalii, dupa ce trimiteti textul “ Info” la adresa de email: floryn_tatu@yahoo.com
Mai norby tu faci parte din categoria celor din trecut,eu am 88 de ani dar urasc comunismul si nu vreau ca nepoti mei sa traiasca intre mincinosi si hoti
o..da... asa e ...numai ca cine a taiat pensii, salarii, si ce s-a putut a venit din nou la putere, ,,aceeasi muiere, cu alta putere" deci, numa-ncet, ca inainte e naintea....chitaiala se cam termina,,,urmeaza baunatu , sin martie 2015, si-apoi sa vedem....stimati alegatori ACL....