Optimism în USL Bihor
Liderii Uniunii Social-Liberale Bihor au organizat, joi, prima conferinţă de presă de la semnarea protocolului dintre PSD, PNl şi PC pentru a demonstra că alianţa funcţionează la nivel local. Aceştia au lansat atacuri la adresa coaliţiei de la putere, condamnând faptul că Guvernul are de gând să-şi asume răspunderea pentru alte două propuneri legislative: plafonarea salariilor cadrelor didactice şi Codul de dialog social. "Acest guvern îşi exercită mandatul doar prin asumarea răspunderii, fără să colaboreze cu parlamentarii. Nu credem că pentru Guvernul României, care azi cheamă la Ministerul Dezvoltării Regionale primarii PDL pentru a le da bani pentru drumuri, e prea mult să găsească bani pentru plata salariilor profesorilor. Dar avem de-a face cu un guvern incapabil", a declarat preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang. Acesta a mai menţionat scandalul din interiorul PDL care ar putea aduce un scor de 85% pentru USL la alegerile de anul viitor. La rândul său, preşedintele PNL Bihor, Cornel Popa, a declarat că administraţiile conduse de primari ai USL nu primesc fonduri din partea Guvernului. "Deplâng şi soarta profesorilor, deoarece acestora li se taie mereu din dreptul la un trai decent. Plafonarea salariilor profesorilor este un nou avertisment. Din nou bătaia de joc este la ea acasă", susţine Popa. Liderul PC Bihor, Traian Bodea, consideră că USL este cel mai serios proiect politic de după '90. "USL va reuşi să remedieze ce a stricat Guvernul Boc", susţine Bodea. În opinia lui Ioan Mang, Uniunea Social Liberală va dăinui "atâta timp cât Dumnezeu nu ne va lua minţile".
USL va castiga daca va promova oameni credibili in fata electoratului.