Ministrul Muncii, liberalul Paul Păcuraru, a declarat, ieri, că a fost citat la DNA pentru săptămâna viitoare, fără a preciza data la care va fi audiat. Păcuraru a precizat că a văzut referatul procurorului prin care cerea Preşedinţiei avizul pentru începerea urmării penale în ceea ce-l priveşte şi a susţinut cu tărie că respectivul document nu conţine practic nimic incriminator la adresa lui. Păcuraru a declarat că, potrivit referatului, acuzaţia care i se aduce este aceea de aprobare tacită a unor posibile servicii oferite de liderul liberal din Gorj Dan Ilie Morega. Ministrul Muncii a susţinut că acuzaţia este desprinsă dintr-o înregistrare a unei convorbiri telefonice dintre el şi Morega, în care liderul liberal gorjean îi spune: "Când fiul tău va tece prin Gorj spune-i să treacă pe la mine".