Până pe 27 iunie trebuie constituite toate consiliile locale şi CJ Bihor - Bilanţul alegerilor locale
Prefectul Claudiu Pop a prezentat, ieri, un bilanţ al alegerilor locale de duminică, din punct de vedere organizatoric, menţionând că în judeţul Bihor nu s-au înregistrat incidente. Potrivit prefectului, costurile pentru desfăşurarea scrutinului se ridică la peste 5,5 milioane lei.
În cadrul unei conferinţe de presă, prefectul Claudiu Pop a anunţat că, în Bihor, pentru alegerile locale de duminică, au fost tipărite 1.673.346 de buletine de vot, valoarea contractului fiind de 121.000 de lei, fără TVA, la 36% din preţul estimat. Buletinele de vot pentru alegerile din Bihor au fost tipărite la Târgu Jiu.
„Nu am avut niciun fel de probleme din punct de vedere al lipsei vreunui buletin de vot sau alt material necesar votării, respectiv timbre autocolante, chiar dacă, în cadrul termenului legal şi conform legii, la solicitarea preşedintelui secţiei de circumscripţie, am tipărit în plus buletine de vot pentru două unităţi administrativ teritoriale”, a precizat prefectul. Potrivit acestuia, ieri se verificau documentele pentru plata personalului care a lucrat la aceste alegeri. Suma estimată a fi plătită se ridica la aproximativ 5,4 milioane lei pentru 7.377 persoane. Prefectul a menţionat că, la nivelul judeţului Bihor, conform datelor primite de la IPJ, s-a înregistrat un singur incident semnalat la 112: în comuna Şoimi a fost aplicată o sancţiune contravenţională cu amendă pentru fotografierea buletinului de vot.
Pe de altă parte, Claudiu Pop a anunţat că până în data de 27 iunie trebuie constituite toate cele 101 consilii locale, precum şi Consiliul Judeţean, însă, mai întâi, partidele trebuie să prezinte la Autoritatea Electorală Permanentă situaţiile financiare privind cheltuielile avute în campania electorală. Termenul până la care partidele pot trimite aceste situaţii la AEP este de 15 zile de la aflarea rezultatelor finale. Având în vedere că se condiţionează constituirea consiliilor locale şi a celui judeţean de depunerea acestor situaţii financiare, prefectul a rugat partidele să facă aceste demersuri cât mai curând. Prefectul a menţionat că mandatele primarilor urmează să fie validate de către judecătorii, conform arondărilor pe instanţă a unităţilor administrativ-teritoriale, iar mandatele consilierilor sunt validate de către consiliile locale, respectiv de către Consiliul Judeţean. Înmânarea simbolică a certificatelor doveditoare către viitorii consilieri judeţeni va avea loc mâine, 10 iunie, ora 11.00, în sala mare a Prefecturii. De asemenea, înmânarea certificatelor doveditoare către viitorii consilieri municipali orădeni va avea loc tot mâine, 10 iunie, de la ora 14.00, în sala mare a Primăriei Oradea.
În conferinţa de presă de ieri, prefectul Claudiu Pop a anunţat că, în baza observaţiilor din timul scrutinului de duminică, a trimis Ministerului Administraţiei şi Internelor o propunere potrivit căreia persoanele care au obţinut viză de flotant cu 30 de zile înainte de alegeri să nu poată vota decât în localitatea de domiciliu. „Ar fi poate o variantă pentru a preveni situaţii în care, posibile legal, cu o zi înainte de alegeri într-o localitate a României să apară o mie-două mii de votanţi şi să nu ai buletine pentru ei”, a menţionat Claudiu Pop.
În ceea ce priveşte alegerile din comuna Paleu, unde primarul a fost reales deşi a fost condamnat la închisoare cu suspendare şi interzicerea dreptului de a mai exercita această funcţie pe o perioadă de 3 ani şi două luni, prefectul Claudiu Pop a menţionat că Judecătoria Oradea va decide dacă validează sau nu mandatul. De asemenea, în cazul de la Beiuş, Claudiu Pop a anunţat că a emis ordinul prin care a constatat încetarea de drept a mandatului lui Adrian Domocoş în urma condamnării definitive, atribuţiile de primar fiind preluate de viceprimarul în exerciţiu, Gabriel Popa, până la învestirea în funcţie a noului edil şef, Petru Mlendea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.