Partidul Protecţiei Sociale, în căutare de noi membri
Liderii Partidului Popular al Protecţiei Sociale au anunţat, ieri, într-o conferinţă de presă, faptul că formaţiunea politică se află în plin proces de reorganizare, urmând ca, la sfârşitul acestei săptămâni, să fie definitivat statutul şi programul partidului.
"Partidul Popular al Protecţiei Sociale a fost format pe scheletul Partidului Pensionarilor, dar şi-a schimbat denumirea tocmai pentru a-şi lărgi aria de popularitate şi a da posibilitate şi altor persoane nu numai pensionari să ni se alăture", a declarat preşedintele PPPS Bihor, Bujor Haşaş. Acesta a adăugat că atât pe plan naţional cât şi pe plan local, conducerea formaţiunii politice se află într-un proces amplu de reorganizare şi desfăşoară activităţi de cooptare de noi membri, în vederea realizării unui partid puternic şi cu forţă de decizie în politica românească. "Bihorenii care vor să ni se alăture pot să ni se adreseze la sediu, pe strada Vasile Alexandri, nr. 8, sau la numărul de telefon 221855, pentru înscrieri", a menţionat Bujor Haşaş. În ceea ce priveşte programul, partidul se va axa în special pe problemele sociale ale pensionarilor. "Celelalte partide din România uită de valorile morale, ceea ce este demonstrat şi prin faptul că, în comparaţie cu ţările europene, în ţara noastră nu s-a edificat încă Legea vârstei a treia. Vom milita pentru ca aceste persoane să beneficieze de toate facilităţile la care au dreptul, cum ar fi medicamentele gratuite", a declarat Octavian Lupiţiu, prim vicepreşedintele organizaţiei municipale a PPPS.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.