Partidul Verde vrea locuri în CJ Bihor şi în CLO
Filiala judeţeană a Partidului Verde şi-a făcut simţită prezenţa prin organizarea primei conferinţe de presă. Cu această ocazie, preşedintele PV Bihor, Mihaela Bodonea, a menţionat că organizaţia numără peste 1.000 de membri, dar că nu-şi propune înregimentarea a cât mai mulţi oameni, ci atragerea de simpatizanţi şi voluntari, care să-i ajute în campaniile electorale. Pentru că PV a anunţat că intenţionează să propună listă de candidaţi proprie la alegerile locale din 2012, având ca obiectiv accederea atât în Consiliul Judeţean Bihor, cât şi în Consiliul Local al municipiului Oradea. Mihaela Bodonea a precizat că preşedintele organizaţiei municipale este Horea Vuşcan (fost membru PSD, de unde a fost exclus în urma unor scrisori adresate "dinozaurilor politici" în frunte cu Mihai Bar, şi fost candidat independent, în 2008, la un loc în CLO, obţinând 500 de voturi). Reprezentanţii Partidului Verde au anunţat că se vor promova mai mult prin intermediul platformelor de socializare Twitter şi Facebook.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.