PD Bihor şi-a desemnat candidaţii pentru alegerile parlamentare
Biroul Permanent Judeţean al PD Bihor a stabilit, joi, candidaţii pe care această formaţiune politică îi propune pentru alegerile generale din noiembrie. Având în vedere faptul că PD va participa la alegeri împreună cu PNL sub sigla Alianţei D.A., ordinea pe cele două liste va fi stabilită după discuţii între cele două partide.
Democraţii bihoreni şi-au desemnat candidaţii pe baza unui punctaj, care s-a acordat în urma îndeplinirii anumitor criterii de evaluare: studii superioare, notorietate, capacitate de comunicare, capacitate de implicare directă în campania electorală, activitate politică, funcţii publice, mandate parlamentare, vârstă, aport financiar. În urma punctajului obţinut, ordinea primilor candidaţi propuşi de PD Bihor pentru Senat este următoarea: Mircea Matei, Mircea Bradu, Nicuşor Lepădatu, iar pentru Camera Deputaţilor: Octavian Bot, Radu Ţârle, Teodor Cladovan, Ionela Brukental. Lista a fost trimisă la Bucureşti, ieri. Conform declaraţiei preşedintelui PD Bihor, conducerea centrală ar putea aduce unele modificări la această listă. De asemenea, acesta a afirmat că "deocamdată, conform protocolului cu PNL, democraţilor le revin poziţiile unu, trei şi patru pe lista pentru Camera Deputaţilor şi poziţia a doua la Senat. Probabil săptămâna viitoare ne vom întâlni cu conducerea PNL Bihor, pentru că trebuie să stabilim o strategie comună pentru campania electorală şi trebuie să discutăm despre finanţare".
În ceea ce îi priveşte pe liberali, aceştia susţin că nu au cunoştinţă ca în protocolul Alianţei să fie prevăzută ordinea pe listele pentru Camera Deputaţilor şi Senat. Aceştia spun că în Consiliul Naţional de Coordonare (CNC) al Alianţei s-au stabilit, ca locuri eligibile pentru judeţul Bihor, primele patru locuri de pe lista pentru Camera Deputaţilor şi primele două de pe lista pentru Senat. "Consiliul Naţional de Coordonare a stabilit ca cele şase locuri eligibile să se împartă egal între cele două partide. PNL consideră că poziţiile pe listă trebuie discutate în cadrul Consiliului Judeţean al Alianţei şi abia apoi luată o decizie, de comun acord", a declarat Cristian Bodea, şeful biroului de presă al PNL Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.