PD şi PNL apasă acceleraţia spre guvernare
PD doreşte o alianţă cu PNL, cu un program de guvernare comun, care va fi de centru, nefiind vorba de o fuziune între cele două partide, a declarat vicepreşedintele PD, Sorin Frunzăverde, unul dintre negociatorii democraţilor cu liberalii.
Frunzăverde a ţinut să precizeze că nu se pune în nici un caz problema unei fuziuni între PD şi PNL, cum s-a speculat în ultimele zile, ci doar a unei alianţe electorale, o acţiune care, de altfel, a debutat acum trei săptămâni, cu întâlnirea dintre Băsescu şi Stolojan. Imediat după semnarea protocolului de alianţă, cele două formaţiuni vor elabora împreună un program de guvernare, care va propune o serie de acte normative destinate a reglementa situaţia dramatică din mai multe domenii ale societăţii, a precizat Frunzăverde, arătând că alianţa PD-PNL este o alternativă la PSD pentru alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale. Potrivit lui Frunzăverde, programul comun de guvernare se va situa la centrul spectrului politic, pentru că PD este un partid de centru-stânga, iar liberalii de centru-dreapta. "Va fi, deci, un program de guvernare, şi nu o platformă politică de guvernare", a explicat vicepreşedintele PD.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.