PDL, între a fi sau a nu fi
Deputatul liberal Octavian Bot a susţinut în această săptămână, în plenul Camerei Deputaţilor, o declaraţie politică pe marginea statutului PD-L. „În aceste zile, PDL se confruntă cu o problemă de existenţă, după ce responsabilii săi au uitat să comunice Tribunalului Bucureşti modificările produse la Convenţia Naţională din luna mai a.c., în termen de 30 de zile", a precizat Bot. Acesta a amintit faptul că legea partidelor politice prevede, potrivit art. 26, că, dacă nu s-au comunicat documentele, Ministerul Public va solicita Tribunalului Bucureşti încetarea activităţii partidului şi radierea sa din Registrul Partidelor Politice. „În faţa unei asemenea situaţii, clar ca lumina zilei, Emil Boc vine cu o explicaţie uluitoare şi aiuritoare. Cel care pretinde că este jurist ne spune că nu este nicio problemă, termenul de 30 de zile fiind un termen de recomandare şi nu unul de decădere. Pentru orice om care ştie să citească e clar că o asemenea interpretare este o prostie. Legea este foarte clară: ai greşit, plăteşti. Nu e vorba de nicio recomandare!", a adăugat Bot.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.