Pepiniera de parlamentari
Eu cu cine votez? - întreba obsesiv un personaj pitoresc din "O scrisoare pierdută" a lui Nenea Iancu. Ne întrebăm şi noi, de fiecare dată când mergem la urne, ce-ar fi să ştim câte ceva despre cei care vor ajunge "cu coledzi" şi datorită voturilor noastre?
Partidul cel mai strâns legat de structurile politice "antedecembriste" (PSD) scoate tinerele speranţe la înaintare (sunt şi puţine, dar notabile excepţii) şi într-o totală sfidare a tradiţiilor de luptă ale clasei muncitoare (vezi cazul urmaşului memorandistului Raţiu, cel mai celebru purtător de papion din România ultimilor o sută de ani, adversar al celui mai falnic dintre fiii "poporului pesedist") propun drept candidat (la Săcuieni) un purtător de papion. Partidul de guvernământ vrea să ne impresioneze cu frumosul (la modul propriu). "Nimic nu te face să ierţi mai mult decât frumuseţea!" spunea autorul celebrului "punct opt" al "Proclamaţiei de la Timişoara". Nu stim de ce-ar trebui să-i iertăm pe cei în cauză, ştim doar că PNL propune la aceste alegeri un întreg arsenal de blonde, care spre deosebire de celebrele personaje anecdotice de acest tip au trecut şi testele pragurilor de inteligenţă, n-au susţinut niciodată că Norvegia are Preşedinte şi au condus fără prea multe probleme structuri guvernamentale ... de la nivel judeţean în sus. Tot liberalii aruncă în luptă un tânăr avocat în ring contra "celui mai de dreapta dintre cei de dreapta" (poate chiar de dreaptă împrejur, ceea ce înseamnă cam o întoarcere cu 180°, respectiv înapoi - N.n.). Aşa cum am apucat să-i cunoaştem pe cei doi, am paria o sumă mai mare decât salariul mediu pe economie pe adversarul candidatului PD-L. Dacă tot veni vorba de PD-L: aici planurile se cam încalecă. Un europarlamentar bihorean vrea să-şi dea pâinea albă de Brussel pe mălaiul (care nu face explozie) de Salonta? Un actual senator (fosta mână dreaptă a deputatului Cladovan, fost şef al Comisiei de Cultură a CL Oradea, fost director la Luxten, manager la Zona Metropolitană, "agă" la FC Bihor, mai nou şi "palatin" la Apolo) vrea deputat de ... Episcopia Bihor! Pe domnul Ghilea îl înţelegem că vrea să devină senator în proximitatea comunei natale. Poate va fuziona Marghita cu Şimleul şi cu Autostrada Bechtel, iar astfel fostul "Judeţ 41 (Sălajul din vremea când România avea doar 39 de judeţe) va ajunge mare de tot. Chit că şi principalul său adversar, fost coleg de partid, fost şi actual coleg de patronat este tot "un om al locului"! Celebrul "drum asfaltat de la Finiş" îi va folosi desigur candidatului partidului cu zece primari în zonă (PD-L) din colegiul Ceica-Căpâlna. Se pare că a fost vizionar Preşedintele CJ Bihor de la momentul asfaltării acestuia. UDMR nu are multe surprize pentru aceste alegeri. Am tot văzut la televizor un posibil senator (Colegiul I) care seamănă întrucâtva cu un fost jurist din Marghita, fost consilier local şi prim-sfetnic pe teme juridice al unui actual vice de judeţ şi actual membru al Guvernului României (cel care s-a ocupat de pregătirea şedinţelor mixte - premieră trans-planetară - ale guvernelor României şi Ungariei). Trăsăturile feţei distinsului (înalt) demnitar sunt ca-n 2004, dar conturul obrajilor i s-a rotunjit mult. În colegiul IX, UDMR propune un "duşman de moarte", semn că nu vorbea prostii un senator (nu oricare) atunci când spunea că şi UCM, şi CNS, şi CNM nu sunt altceva decât UDMR. Revine fostul deputat Şarkadi, cel care îl înlocuise în 2004 pe actualul primar de Valea lui Mihai, şi care de câţiva ani tot trudeşte să maghiarizeze 100% Filarmonica din Oradea. Nu ştim cu precizie în ce măsură a reuşit acest lucru. Cert este că principalele manifestări electorale ale UDMR din Oradea au avut loc în ultimii ani acolo. PRM nu prea ţine pasul. Ştim că i-au cam îmbătrânit conducătorii locali. Bătrâneţea înseamnă însă înţelepciune. Regretabil pentru marea masă de simpatizanţi a acestei formaţiuni este că rareori au lăsat să se întrevadă înţelepciune în manifestările din ultima perioadă. E drept că nu mai au aleşi locali în Oradea sau la judeţ, însă nici cei doi parlamentari nu prea se fac remarcaţi cum se întâmpla alte dăţi. Peremişii vin în faţa noastă cu un candidat care şi în aceste zile încă mai face reclamă pentru ţărănişti. Cei doi universitari ai Filialei (care candidează la toate alegerile, pentru toate funcţiile) din nou îşi surprind neplăcut fanii. Unul deşi a dăruit două maşini comunei natale din nordul judeţului vrea să candideze în Beiuş; celălalt candidează în zona Bihorului de munte, deşi de câţiva ani se tot mândreşte că este conducătorul peremiştilor din Oradea. Când te găndeşti că fosta conducere a fost schimbată pentru "management politic defectuos" în 2002, în condiţiile în care, practice PRM a câştigat alegerile în Bihor în noiembrie 2000 (cu doi deputaţi şi doi senatori).
Asta-i marfa, cu asta defilăm! Eu vreau să vă doresc să fiţi sufficient de înţelepţi să-i puteţi vota pe cei mai în măsură să vă reprezinte în legislativul Ţării.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.