Pescari amatori şi politicieni, la Cupa PSD la pescuit
Zeci de pescari s-au prezentat duminică, 23 august, la concursul de pescuit organizat de PSD Salonta pe lacul de agrement din localitate, situat la ieşirea spre Arad. Atât pescari amatori cu experienţă, cât şi jurnalişti, şi reprezentanţi ai organizaţiilor PSD din zona Salonta şi ai TSD Oradea s-au întrecut, timp de mai multe ore, pentru marele trofeu - Cupa PSD la pescuit.
Cu toate că vremea nu a fost tocmai bună pentru astfel de manifestări, nici unul dintre pescari nu a abandonat lupta şi, în ciuda ploii mocăneşti şi a vântului tăios, au rămas pe baricade până la final. Prima etapă a concursului s-a desfăşurat între orele 7.00 şi 12.00, la competiţie participând pescarii amatori cu experienţă. După cinci ore de pescuit, cei mai buni pescari au fost premiaţi. Ocupantul locului I a reuşit să adune nu mai puţin de 11,36 kg de peşte. Ocupanţii primelor trei poziţi ale clasamentului final s-au ales cu trofee, medalii, diplome, dar şi cu articole de pescuit. Au fost acordate premii şi pentru cea mai mare captură - peste 3 kg, precum şi cel mai tânăr participant la concurs. După încheierea concursului destinat pescarilor amatori cu experienţă, a demarat a doua etapă, în cadrul căreia s-au întrecut reprezentanţi ai organizaţiilor PSD din Colegiul Uninominal 6, ai Tineretului Social Democrat Oradea şi trei reprezentanţi ai presei. Cea mai eficientă echipă a fost cea a pesediştilor salontani, secondaţi, la o diferenţă de câteva grame, de pescarii din Cefa, în vreme ce ultimul loc al podiumului a fost ocupat de pescarii din Nojorid. De asemenea, a fost răsplătit şi efortul jurnalistului Vasilică Ichim (oradeapress), acesta primind o diplomă pentru cel mai perseverent pescar. Premiile au fost înmânate de preşedintele PSD Bihor, senatorul Ioan Mang, deputatul PSD Sorin Ioan Roman şi de preşedintele PSD Salonta Nicolae Boiţ, organizator al evenimentului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.