În judeţul Bihor, 506.883 de cetăţeni cu drept de vot au de ales la scrutinul de mâine patru senatori şi nouă deputaţi, din care un senator şi trei deputaţi în colegiile din Oradea. În fiecare din cele 13 colegii uninominale s-au înscris reprezentanţi ai UDMR, PNL, PD-L, PSD+PC, PRM şi PNG-CD, numărul total al candidaţilor fiind 78. Votarea începe duminică, la ora 7.00 şi are loc până la ora 21.00, când secţia de votare se închide.

În vederea alegerilor parlamentare au fost constituite, la nivelul judeţului Bihor, 641 secţii de votare. Au fost tipărite peste 1,1 milioane de buletine de vot necesare pentru desfăşurarea scrutinului parlamentar în judeţul Bihor, 558.246 pentru alegerea deputaţilor, respectiv 558.024 pentru alegerea celor patru senatori. Potrivit Legii 35/2008 privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, alegătorii pot vota numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul. Membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, precum şi persoanele însărcinate cu menţinerea ordinii votează la secţia la care îşi desfăşoară activitatea, după înscrierea lor în lista electorală suplimentară, dacă este cazul, doar dacă domiciliază pe raza acelui colegiu uninominal în care se află secţia de votare respectivă şi sunt arondaţi, conform domiciliului, în altă secţie de votare a aceluiaşi colegiu uninominal. Potrivit legii electorale, candidaţii pot vota la oricare dintre secţiile de votare din cadrul colegiului uninominal în care candidează. Cetăţenii români cu drept de vot, inclusiv cei care au împlinit vârsta de 18 ani în ziua alegerilor, vor vota pe baza actului de identitate şi nu cu cartea de alegător. Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie şi nici persoanele condamnate la pierderea drepturilor electorale prin hotărâre judecătorească definitivă. Cetăţenii români cu drept de vot, cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, îşi vor exercita dreptul de vot la una dintre secţiile de votare din acea ţară în care îşi au domiciliul sau reşedinţa. Prezenţa oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei care votează, este interzisă. Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabina de votare un însoţitor ales de el, pentru a-l ajuta. Însoţitorul nu poate fi din rândul observatorilor sau membrilor biroului electoral al secţiei de votare. Pentru alegătorii netransportabili din cauză de boală sau invaliditate, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, însoţită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, ca o echipă formată din cel puţin doi membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării - ştampilă cu menţiunea «VOTAT» şi buletine de vot - la locul unde se află alegătorul, pentru ca acesta să poată vota. Potrivit Legii 35/2008, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii. Atribuţiile acestuia, în această privinţă, se întind şi în afara localului de votare, în curtea acestuia, în intrările în curte, în jurul localului de vot, precum şi pe străzi şi în pieţe publice pe o rază de 500 metri.