Prim-vicepreşedintele PDL Bihor, Ioan Mărcuş, primarul comunei Sântandrei, a anunţat că, în ultima şedinţă de Guvern, s-a aprobat finanţarea pentru realizarea unui parc pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale pe care o conduce. "Miercuri, s-a aprobat prin hotărâre de Guvern realizarea unui parc în comuna Sântandrei, care va fi finanţat din fondul de mediu", a menţionat Mărcuş, adăugând că documentul face referire la amenajarea unui parc de agrement în localitatea Palota, care se va întinde pe o suprafaţă de 1,5 hectare. Primarul democrat-liberal a precizat că finanţarea asigurată din fondul de mediu va fi de 834.000 lei, iar contribuţia administraţiei locale va fi de 10% din valoarea totală a proiectului şi cheltuielile neeligibile. Potrivit lui Ioan Mărcuş, proiectul a fost depus de administraţia locală din Sântandrei încă de la finalul anului 2009.