Petru Filip, preşedinte interimar al Senatului
Democrat-liberalul Petru Filip a fost desemnat, ieri, să fie preşedinte interimar al Senatului până la alegerea unui nou preşedinte. Decizia a fost luată în şedinţa Biroului Permanent, în care Filip a fost singura nominalizare pentru interimatul la preşedinţia Senatului. Petru Filip a precizat că luni, la ora 14.00, va avea loc şedinţa Biroului Permanent al Senatului, iar la ora 16.00 şedinţa de plen. Alegerea noului preşedinte al Senatului va avea loc după ce vor fi făcute propuneri de candidaţi de către grupurile parlamentare, neexistând un termen până la care acestea trebuie făcute, a mai explicat Filip. Pe de altă parte, Petru Filip a declarat că ar fi tentat de funcţia de preşedinte al acestui for legislativ, apreciind că "ai fi fariseu să spui, ca om politic, că nu ţi-ai dori să fii într-o funcţie reprezentativă". Un alt nume vehiculat pentru a-i lua locul lui Geoană este cel al fostului ministru de Interne, Vasile Blaga.
Place sau nu, Filip are minte. In ce sens o foloseste, asta este o alta poveste pe care o stim cu totii.
Tata hotilor a ajuns sef la senat,vezi ce interesanta e lumea asta.