PNŢCD ar putea să-şi schimbe numele
Liderii PNŢCD Bihor au anunţat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că, sâmbătă, o delegaţie a acestei formaţiuni politice va participa la şedinţa Comitetului Naţional de Conducere, la care se va discuta despre fuziunea partidelor de dreapta de pe eşichierul politic românesc. Cu această ocazie, creştin-democraţii se vor pronunţa asupra anunţatei "coagulări" dintre PNŢCD, Uniunea pentru Reconstrucţia României (URR), Acţiunea Populară (AP) şi Partidul Creştin Democrat. De asemenea, se va discuta asupra oportunităţii schimbării titulaturii partidului, cele mai vehiculate variante fiind Partitul Popular Creştin Democrat şi Uniunea Creştin Democrată. Preşedintele PNŢCD Bihor, Aurel Toie, a declarat că, în rândul filialei judeţene, părerile sunt împărţite în privinţa schimbării numelui partidului, mulţi membri susţinând că acest lucru ar duce la pierderea identităţii formaţiunii lor politice. "Cei cu vârste de peste 50 de ani nu vor să se schimbe denumirea partidului, motivând că astfel ne-am pierde identitatea de partid care a ţinut piept regimului comunist. Membrii mai tineri, aproape toţi, optează pentru schimbarea numelui", a precizat Aurel Toie. "Sunt de acord cu schimbarea numelui pentru că suntem destul de şifonaţi ca imagine după guvernarea din perioada 1996-2000. Oricum, statutul rămâne, se schimbă numai numele", a declarat Decebal Hanaş, unul dintre tinerii din PNŢCD. În schimb, Romeo Nica a afirmat că optează pentru păstrarea denumirii partidului. "Noi vrem să ne schimbăm năravul, nu numele", a precizat acesta.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.