Preşedintele Partidului Pensionarilor şi Protecţiei Sociale (PPPS), Bujor Haşaş, a declarat, ieri, în cadrul primei conferinţe de presă organizate de această formaţiune politică, că, deşi nu a semnat nici un protocol cu PNŢCD, totuşi, membrii acestui partid merg pe mâna lui Adrian Dornea la alegerile din iunie. Conform afirmaţiilor lui Bujor Haşaş, PPPS are 560 de membri în Oradea şi organizaţii destul de puternice la Marghita, Tinca, Cociuba Mare, Aleşd, Şinteu, Diosig şi Valea lui Mihai. Membrii PPPS sunt forte nemulţumiţi de administraţia publică locală pentru că, nici după patru ani de solicitări nu au un spaţiu adecvat în care să-şi desfăşoare activitatea. "Din 2000, am fost în audienţă la Primărie pentru că avem nevoie de spaţiu pentru partid. Acum o lună şi jumătate, ni s-a repartizat un spaţiu pe strada Vasile Alecsandri, nr.8. Teoretic, sediul există, dar practic, nu. Până acum nu am putut să intrăm în posesia lui, pentru că acolo stă cineva în mod abuziv", a declarat Bujor Haşaş, preşedintele PPPS Bihor.