Prefectul răspunde acuzelor din presă
Ieri, reprezentantul Guvernului în teritoriu a declarat că, de la atacarea în contencios administrativ de către instituţia pe care o conduce a hotărârilor Consiliului Local al municipiului Oradea, cu privire la achiziţionarea tramvaielor second-hand şi cu stabilirea preţului maximal la tarifele pentru salubrizare, au apărut în presă atacuri la adresa sa, nefăcându-se însă referiri la fondul problemei.
Prefectul Ilie Bolojan susţine că Prefectura a fost întotdeauna deschisă dialogului pe baza hotărârilor contestate. În ceea ce priveşte hotărârea privind achiziţionarea celor 23 de tramvaie din Germania, prefectul a precizat că actul CLO a fost atacat deoarece nu au fost respectate prevederile legale privind negocierea cu o singură sursă. Potrivit legislaţiei, achiziţia trebuia făcută la un preţ considerabil mai mic decât cel practicat pe piaţă. De asemenea, Bolojan a menţionat că, în România, cel puţin 15 consilii locale au achiziţionat în ultimii 10 ani tramvaie second-hand din ţări ale Europei de Vest. Acestea au intrat în patrimoniul respectivelor administraţii publice locale fie în urma unor donaţii, fie prin cumpărare la preţuri de câteva sute de euro, cele nemodernizate, sau de mii de euro cele modernizate. Printre exemplele oferite au fost cele ale tramvaielor din Iaşi, cumpărate cu 12.000 euro, şi ale celor din Craiova, al căror preţ de achiziţionare a fost de 7.300 euro. Ceea ce înseamnă că 67.000 euro pentru un tramvai nu este "considerabil sub preţul de piaţă". În altă ordine de idei, prefectul Ilie Bolojan şi-a motivat decizia de a ataca în contencios administrativ hotărârea privind stabilirea tarifului maximal pentru colectarea deşeurilor menajere, susţinând că CLO nu poate impune aceste preţuri, deoarece nu face o gestiune directă a salubrizării. Mai mult, acesta a precizat că orice concesionare sau delegare a serviciului de salubritate se face prin licitaţie, ceea ce, până în prezent, nu a fost organizat de către municipalitatea orădeană. "Dacă ar fi fost organizată o licitaţie pentru salubrizarea oraşului, Consiliul Local ar fi putut stabili parametri în care să se desfăşoare această activitate, inclusiv să impună un preţ maximal pentru colectarea deşeurilor. În condiţiile în care licitaţia nu a avut loc şi nu există încheiat nici un contract, hotărârea nu este operabilă", a declarat Bolojan, care a mai adăugat că speră ca CLO să anuleze hotărârea adoptată în luna iulie a acestui an.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.