"Prefectul să-şi dea demisia pentru incompetenţă!"
Şeful de cabinet al deputatului Cornel Popa, Cristian Bodea, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că prefectul judeţului Bihor, reprezentant al Guvernului în teritoriu şi garant al respectării legilor, "se află în ilegalitate". Mai exact, acesta a prezentat o adresă pe care a înaintat-o Prefecturii Bihor, prin care instituţia era atenţionată că poate fi acţionată în instanţă pentru nerespectarea Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Cel îndreptăţit să ia această decizie este un cetăţean din Bucuroaia, comuna Copăcel, care, în data de 1 iunie a.c., a depus, la Prefectură, o cerere prin care solicita informaţii referitoare la suprafeţele de pădure la care este îndreptăţit prin lege. "Având în vedere că legea prevede ca termenul limită pentru răspuns este de 30 de zile, iar acesta a fost depăşit deja cu mai bine de trei luni, înseamnă că Prefectura judeţului Bihor se află în afara legii şi este pasibilă de a fi acţionată în instanţă. Ar trebui ca prefectul Gheorghe Sârb să-şi dea demisia pentru incompetenţă. Oricum, mi se pare corect să-şi dea demisia din momentul în care se depun listele de candidaţi ai PSD, pentru că altfel, poate profita de pe urma funcţiei pe care o deţine", a declarat Cristian Bodea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.