Primăria Oradea vrea să organizeze - Un nou referendum pe 14 iunie!
Eşecul referendumului local din 10 mai, când în Oradea nu s-a reuşit atingerea pragului de 30% prezenţă la vot, forţează conducerea Primăriei Oradea să ia măsuri riscante. Pe 14 iunie a fost anunţat de primarul Ilie Bolojan un nou tur de vot pentru unificarea cu Sînmartinul. Imediat după închiderea urnelor primarul Ilie Bolojan a declarat că prezenţa la vot în Oradea a fost sub aşteptări şi, cel mai probabil, referendumul va fi reluat în primăvara anului viitor, când se va vota şi fuziunea comunei Oşorhei cu Oradea.
În urmă cu puţin timp însă, în cadrul unei conferine de presă, edilul a anunţat că va fi organizat un nou referendum pe 14 iunie! O mişcare riscantă şi care încă nu are girul Consiliului Local Oradea.
"Referendumul în Oradea nu este valid, pentru că nu s-a îndeplinit cerința privind prezența la vot a minim 30% din totalul celor înscriși în listele electorale. Le mulțumesc tuturor orădenilor care s-au prezentat la vot, indiferent de felul în care au votat. Din cei care au votat, cca 95% au votat cu DA. Nu știm dacă restul sunt împotrivă, nu sunt interesați sau nu au fost convinși să își exprime voința. Sunt convins însă, că o mai bună explicare a motivelor pentru care merită să vină la vot, îi va determina pe mai mulți orădeni să se prezinte la următorul referendum. Voi propune un nou referendum, astfel încât pe 14 iunie, orădenii să mai aibă o șansă pentru a-și exprima votul. În aceste zile vom cere clarificări de la Autoritatea Electorală Permanentă. Locuitorii din comuna Sînmartin au respectat toate condițiile pentru validare, iar referendumul organizat acolo este valid. Orădenii trebuie să știe că, pentru a avea rezultate și pentru a putea dezvolta un oraș, trebuie să ai și resurse. Fără resurse, orice primar ar fi în Oradea, nu poate să facă ceea ce trebuie", a spus primarul Ilie Bolojan.
La închiderea urnelor s-au prezentat la vot în Oradea 19,69% din alegători, din care 96,52% au votat „Da” pentru fuziunea cu Sînmartinul, 3,48% votând „Nu” . În Sînmartin, până la închiderea urnelor votaseră 47,9% dintre cetăţenii cu drept de vot, 54,5% dintre aceştia votând „Da”.
Bunastarea cetateanului (oradean sau sanmartean) - URA SI LA GARA ! ..." comuna vizată de unire(de ce Sînmartinul şi nu, spre exemplu, Borşul), edilul explicând că aceasta este comuna unde a găsit acceptul primarului şi al Consiliului Local." Na ,ca dadu-si cu stangul in dreptul. Deci,Baile Felix,apa geotermala,nuferii, turismul atat de clamat in toate discursurile propagandistice ale edilului Bolojan, nu sunt decat plasmuiri servite contribuabilului (alegator)om de bun simt(oradean sau sanmartean), cu intentia de ai influenta modul de a gandi aceasta "mare unire". Deci,acceptul primarilor din comunele curtate dau nastere si "motivatiilor propagandistice"pentru" prostime"(alegatori)!Ce apa termala,ce nuferii,ce bai termale,ce turism......bani,banii sunt motivatia acestei uniri. Restul,literatura SF.Bani publici cheltuiti fara acordul publicului,fara dezbateri publice,...De ce nu avem rabdare (rabdarea atat de invocata de edili, oradenilor,pentru finalizarea celor 26 Megaproiecte!!??), pana la anul,cand vom alege un nou primar; sa decida acesta cum e mai bine.Una peste alta,Nu am incredere in "bunele intentii"ale acestui primar-Bolojan.Cum ati rezolvat exproprierile din Oradea,vor urma cele din Sanmartin,cu despagubiri de genul - URA si la gara ! Asta-i Legea lui Bulibasa Bolojan Ilie. !Putin va pasa de prosperitatea cetateanului .URA SI LA GARA.
eu,cred ca traiesc intr-o tara democratica si este alegerea mea-daca ma duc la vot s-au nu. n-am stiut ca trebuie sa cerem aprobare de la ALDE ORADEANU. DESTEPTULE, sa stii ca si neprezentarea la referendum e un vot.
Faptul ca inca nu are acceptul Consiliului Local pentru noul rferendum nu conteaza; Consiliul Local face exact ce spune bolovanul; ei nu au creier, sunt niste marionete; ati fost vreodata sa vedeti cum se face un astfel de vot, cum li se spune ce sa voteze???
Postaci alde "elise " "mircea54", "anca" arata clar ca oradenii nu sunt doar puturosi si lenesi , sunt(cinste exceptiilor) si suficient de primitivi in gandire. (pentru neavizati:este o varianta mai "fina" pentru ... prost )
Cand a picat referendumul cu Basescu, nimeni nu a mai spus ca trebuie repetat. Voi, de ce atunci ati tacut ca niste limbrici cancerosi????? De ce nu s-a reluat? Astazi vreti referendum fara numar. Oradenii au decis.
referendumul trebuie repetat.dar de ce nu si la sanmartin? s-au ei au votat cum trebuie.democratie originala.
Faptul ca oradenii nu au mers la referendum, a aratat clar ca sunt impotriva unificarii, si nicidecum niste putori si lenesi, cum spun unii....frustrati .
Cu indivizi de teapa acestui domn Paul,nu e de mirare ca prezenta la referendum a fost dezamagitoare.Primarul de toata lauda si staful Primariei se zbate pentru un viitor mai bun pentru oradeni.Dar,se vede,ca nu-i pentru cine...Pacat,mare pacat...Lenea si nesimtirea sunt caracteristici pentru multi din cocitadinii nostri!
Daca plateste din buzunarul lui, Bolojan poate sa faca cate referendumuri vrea muschii lui.....