Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, lideri ai PSD Bihor s-au declarat nemulţumiţi de realizările primarului municipiului Oradea şi au anunţat că intenţionează să verifice activitatea de până acum a edilului orădean. Astfel, Ioan Chivari, membru în Biroul Executiv şi, totodată, trezorierul PSD, a afirmat: "Primarul confiscă toate problemele mai importante (fotbalul, drumul de centură), uitând să amintească de cele care nu sunt rezolvate. De exemplu, municipiul Oradea s-a transformat într-o uriaşă parcare cu plată. Sunt oameni care vin la diferite instituţii pentru a-şi rezolva problemele, stau 30-45 de minute şi, la întoarcere, se trezesc cu maşina ridicată. În Nufărul, se toarnă asfalt acum, în loc să se fi făcut în vară. Străzile arătau mai bine în `68 decât acum. Iar în privinţa gazului, pot să spun că şi în Avram Iancu sunt mai multe case cărora le-a fost introdus gaz decât în Oradea". În următoarele săptămâni, PSD Bihor intenţionează să pregătească un material despre licitaţiile organizate de Primăria municipiului Oradea. "Nu am aflat pe ce criterii au fost desemnate firmele câştigătoare, uneori nici nu s-a ştiut de organizarea licitaţiilor. În cazul drumului de centură, licitaţia a fost câştigată de o firmă care a lucrat cu un milion pe kilometru, iar acum, drumul este vălurit. Mai vrem să ştim de ce un anumit parc a fost concesionat unei firme pe o perioadă de 50 de ani, iar Primăria Oradea continuă să investească bani în parcul respectiv. De asemenea, vom prezenta gradul de îndatorire a primăriei, pentru că, dacă primăria nu va mai putea lua credite, le va reveni serviciilor din primărie sarcina de a cere aceste credite. De exemplu, Electrocentrale va trebui să ceară credite de 9 milioane de dolari pentru căldură, API, 10 milioane de dolari", a încheiat Ioan Mang. În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, PSD Bihor a anunţat care sunt propunerile venite de la centru cu privire la desfăşurarea alegerilor locale şi generale de anul viitor. Astfel, am aflat că PSD insistă ca data alegerilor generale de anul viitor să fie 12 decembrie, turul al doilea urmând să se organizeze după numai o săptămână. Alte propuneri de modificare a legii electorale vizează durata campaniilor electorale, care ar trebui să se desfăşoare pe durata a 30 de zile şi să se încheie cu doar o zi înaintea datei scrutinului, nu cu două ca până acum. "PSD propune ca numărul parlamentarilor să scadă, prin mărirea normei de reprezentare. Cel puţin, numărul de senatori, oricum, va fi mai mic, pentru că a scăzut numărul populaţiei.