Liderul PRM Bihor, Mihai Drecin, a declarat că filiala pe care o conduce intenţionează să le propună tuturor partidelor româneşti să se întâlnească pentru a stabili susţinerea câte unui singur candidat român la funcţiile de primar din municipiile Oradea, Marghita şi Salonta, dar şi a unui singur candidat român la fotoliul de preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor. "Am vrea să facem o propunere PDL, PSD, PNL, chiar şi PC, deşi este apendice al USL, să ne întâlnim pentru a stabili câte un singur candidat din partea partidelor româneşti. În cazul în care din ambiţie liderii partidelor parlamentare vor ignora această necesitate, riscăm ca la Oradea, Marghita, Salonta şi Consiliul Judeţean Bihor să ajungă în funcţii de conducere lideri ai UDMR. Dacă UDMR ar duce o politică românească, europeană, nu am avea nimic împotrivă, însă pretenţiile UDMR sunt dirijate de la Budapesta", susţine Mihai Drecin. Acesta a menţionat că în planul UDMR, pe lângă Ţinutul Secuiesc, care se doreşte a fi un nou Kosovo, mai există un proiect: înfiinţarea regiunii Bihor-Sălaj-Satu Mare, la care să se adauge, în perspectivă, judeţele Hajdu-Bihar şi Szobolcs-Szatmar-Bereg. "Această regiune, cu centrul gândit încă de acum la Debreţin, va fi încă un pas pentru sfârtecarea României", este părere liderul PRM Bihor.