Guvernul a aprobat, ieri, proiectul legii privind organizarea judiciară, act normativ care are drept scop respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei prevăzute de acordurile internaţionale, a celui la un proces echitabil, judecat de instanţe imparţiale şi independente. Potrivit proiectului, autoritatea judecătorească se compune din Consiliul Superior al Magistraturii, instanţele judecătoreşti şi Ministerul Public. Preşedintele României şi Consiliul Superior al Magistraturii sunt garanţii independenţei judecătorilor. Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii se reglementează prin lege organică. În România, Justiţia se înfăptuieşte prin următoarele instanţe: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; curţi de apel; tribunale; judecătorii; instanţe specializate. Instanţele militare sunt organizate şi funcţionează potrivit legii. Totodată, este interzisă prin lege înfiinţarea de instanţe extraordinare. În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Instituţia îşi exercită atribuţiile prin procurori, constituiţi în parchete. Parchetele conduc şi controlează activitatea poliţiei judiciare. La rândul lui, Ministerul Justiţiei asigură buna organizare şi administrare a justiţiei ca serviciu public. Ministerul este informat, prin inspectorii generali şi judecătorii inspectori, cu privire la funcţionarea instanţelor, celeritatea proceselor şi abaterile disciplinare ale judecătorilor. Activitatea inspectorilor generali şi a judecătorilor inspectori nu poate conduce la imixtiuni în desfăşurarea proceselor în curs sau la repunerea în discuţie a ceea ce a fost judecat. În proiect sunt stabilite organizarea şi competenţa fiecărei instanţe de judecată, începând cu cele ale Înaltei Curţi de Casaţie şi de Justiţie. Legea va intra în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României. Potrivit prevederilor documentului, instanţele specializate vor funcţiona cel mai târziu începând cu data de 1 ianuarie 2006. Dispoziţiile privind compunerea completelor de judecată şi managerii instanţelor şi ai parchetelor se aplică din 1 ianuarie 2005. În ziua intrării în vigoare a legii, se abrogă dispoziţiile privind organizarea şi funcţionarea Curţii Supreme de Justiţie şi cele referitoare la organizarea instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a compartimentelor economico-financiare şi administrative din Legea pentru organizarea judecătorească.