Biroul Electoral de Circumscripţie al municipiului Oradea (BEM) anunţă că formaţiunile politice interesate trebuie să comunice, vineri, 23 mai, între orele 17.00 şi 19.00, direct la biroul electoral al secţiei de votare pentru care se optează, propunerile cu persoanele care urmează să fie alese în funcţia de membru în birourile electorale.

Propunerile trebuie să cuprindă numele, prenumele, adresa unde locuieşte şi numărul de telefon la care pot fi contactaţi. De asemenea, formaţiunile politice interesate trebuie să depună şi la BEM, până vineri, 23 mai, ora 17.00, atât în scris, cât şi în format electronic, propunerile referitoare la fiecare secţie de votare în parte cu persoanele care urmează să fie alese în funcţia de membru în birourile electorale ale secţiilor de votare de pe raza municipiului Oradea, cuprinzând numele, prenumele, adresa unde locuieşte, numărul de telefon şi biroul electoral al secţiei de votare pentru care se optează. Persoanele propuse de formaţiunile politice se vor prezenta sâmbătă, 24 mai, la ora 12.00, la secţiile de votare, pentru ca preşedinţii să poată demara procedura de completare a birourilor. Până cel târziu sâmbătă, 24 mai, ora 24.00, pot fi formulate, la BEM, contestaţii privind desemnarea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare din Oradea, respectiv a locţiitorilor acestora. Totodată, până cel târziu sâmbătă, 24 mai, ora 24.00, pot fi formulate contestaţii la BEM cu privire la desemnarea membrilor birourilor electorale ale secţiilor de votare din Oradea. Programul de lucru al BEM vineri, sâmbătă şi luni va fi între orele 10.00 şi 24.00.