Social-democraţii s-au prezentat ieri la Biroul Electoral Judeţean pentru a depune listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. La fel ca liberalii, PSD Bihor a anunţat că mizează pe şase reprezentanţi în viitorul Parlament: doi senatori - Florian Bodog şi Felix Cozma, respectiv patru deputaţi - Gheorghe Bogdan, Adelina Coste, Ioan Sorin Roman şi Dumitru Gherman.

„Am depus azi candidaturile PSD Bihor pentru Parlamentul României cu dorinţa ca PSD să câştige aceste alegeri şi să ia guvernarea, în primul şi primul rând, pentru a înceta acest experiment nefericit care a fost guvernul tehnocrat. Avem o echipă bună, care reprezintă toate domeniile de activitate şi o echipă care doreşte să facă lucruri bune pentru oameni, nu pentru anumite grupuri de interese”, a declarat senatorul Florian Bodog după ce au fost depuse cadidaturile. El ocupă prima poziţie pe lista pentru Senat, fiind urmat de Felix Cozma, fostul director al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţii Sociale. „Mă simt onorat că deschid lista PSD la Camera Deputaţilor. Avem o echipă foarte bună, care a demonstrat că într-adevăr a făcut ceva bun pentru România”, a declarat deputatul Gheorghe Bogdan, care i-a îndemnat pe bihoreni să aibă încredere şi să voteze PSD. Celelalte trei locuri considerate eligibile la Camera Deputaţilor sunt ocupate, în ordine, de consilierul local Adelina Coste, deputatul Ioan Sorin Roman şi Dumitru Gherman, reprezentant al organizaţiei de pensionari a PSD Bihor. Prezent la depunerea listelor de candidaţi, preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, a declarat că social-democraţii au „cea mai tare echipă” şi a ţinut să precizeze că locurile pe liste au fost stabilite în mod democratic şi „nu prin impunerea voinţei preşedintelui”. De asemenea, el a precizat că 50% dintre candidaţii la Camera Deputaţilor au vârste sub 40 de ani şi doar trei din cei 12 candidaţi au vârste peste 50 de ani. „Prin urmare, este o listă tânără, o listă de oameni care au dovedit prin munca lor că merită să fie pe această listă”, a mai declarat Ioan Mang. Lista completă de candidaţi a PSD Bihor la Senat este următoarea: Florian Bodog, Felix Cozma, Dorel Dume, Sorin Leontin Cipleu, Stela Babău şi Marcel Emil Sas-Adăscăliţei, iar la Camera Deputaţilor: Gheorghe Bogdan, Adelina Coste, Ioan Sorin Roman, Dumitru Gherman, Bujor Chirilă, Ioan Gheorghe Ţara, Octavian Caciora, George Horia Fărăianu, Alina Popa, Liviu Sabău-Popa, Ioana Rus şi Lucian Ropa.

 

ALDE şi-a lansat candidaţii

ALDE Bihor a amânat depunerea listelor la BEJ, neavând încă semnăturile oficiale de la conducerea centrală. Cu toate acestea, ei au făcut o lansare a candidaţilor marţi după-amiază, la Trade Center. Preşedintele ALDE Bihor, Traian Bodea, a declarat că miza principală a alegerilor parlamentare din 11 decembrie este formarea unei majorităţi care să susţină viitorul Guvern, iar partidul din care face parte speră că PSD, ALDE şi UDMR să obţină suficiente voturi cât să formeze viitorul Executiv. El le-a transmis aleşilor locali ALDE, membrilor şi simpatizanţilor acestui partid să se mobilieze pentru ca la scrutin, în Bihor, să obţină un scor „din două cifre”. Primele locuri pe lista ALDE pentru Senat sunt ocupate de Traian Bodea, Ioan Mintaş, Octavian Bara şi Gheorghe Cuc, în timp ce la Camera Deputaţilor pe primele locuri figurează: George Doca (jurist, pastor la Brașov), Ciprian Blejan, Julien Mateaș, Simona Kadas și Traian Ture.