PSD Bihor vrea să monitorizeze noua putere locală
Liderii PSD Bihor au anunţat că, deocamdată, nici un membru al acestei formaţiuni politice nu şi-a exprimat dorinţa de a candida la viitoarele alegeri din cadrul filialei. De asemenea, aceştia au afirmat că nici calendarul alegerilor nu este bătut încă în cuie, astfel că mai e timp suficient pentru a apărea pretendenţii la funcţia de preşedinte al social-democraţilor bihoreni.
Până atunci însă, ieri a avut loc loc şedinţa Delegaţiei Permanente, în care a fost propusă înfiinţarea unor departamente care să monitorizeze activitatea actualei conduceri a judeţului. Acestea vor deveni "operaţionale" o dată cu schimbarea conducerilor serviciilor deconcentrate, în fruntea cărora se află, deocamdată, membri ai PSD Bihor. Liderii acestei formaţiuni politice susţin că "schimbarea şefilor serviciilor deconcentrate este o dorinţă a actualei puteri" şi că, la momentul preluării conduceriii judeţului de către PSD, mulţi dintre cei găsiţi în funcţii au fost păstraţi. Totuşi, aceştia admit că, ulterior, majoritatea şefilor nepesedişti au devenit membri de partid. "Tentiş nu a ajuns la conducerea Direcţiei Ape Crişuri pentru că era membru PSD, ci datorită profesionalismului său. A dat concurs pe post la Bucureşti, fără avizul prefectului. Ulterior a trecut în PSD. Chindlea, de la Inspectoratul în Construcţii, a fost în post înainte de a veni noi la putere, iar apoi a intrat în PSD. Noi nu am forţat pe nimeni să intre în partid", a declarat preşedintele executiv al PSD Bihor, Alexandru Retegan. Acesta a mai precizat că, din punct de vedere profesional, o dată cu părăsirea postului ocupat în cadrul Prefecturii, nu a rămas "şomer de lux", ci a fost deja angajat la o firmă bihoreană, fără a preciza însă care este aceasta.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.