PSD POLITIZEAZĂ LEGEA ANTICORUPŢIE
Conducerea PSD a decis să formeze o comisie politică, condusă de Octav Cozmâncă, care să asigure aplicarea unitară a Legii anticorupţie, astfel încât să nu existe interpretări diferite ale legii de la o zonă la alta sau de la o funcţie la alta, a declarat vicepreşedintele Miron Mitrea.
Mitrea a precizat că au existat puncte de vedere diferite în legătură cu aplicarea Legii anticorupţie, dând drept exemplu cazul unor directori ai serviciilor descentralizate din teritoriu, care în unele situaţii au fost consideraţi funcţionari publici, iar în altele nu.
El a spus că această comisie nu se va ocupa cu verificarea declaraţiilor de avere ale demnitarilor, arătând că activitatea acesteia se va referi la principiile legii, nu la persoane.
?Este o comisie politică, condusă de un ministru, decisă la nivelul partidului. Ea va sfătui Guvernul cum să aplice legea?, a precizat Mitrea.
Potrivit senatorului Ion Solcanu, respectiva Comisie nu are în vedere interpretarea legii pentru cetăţeni, ci "vrea să evite anumite erori" pe care le pot face membrii PSD.
"De exemplu, există interpretarea conform căreia cei care au meserii liberale - medicii, de pildă - şi deţin o funcţie în cadrul aparatului descentralizat n-ar trebui să reacţioneze faţă de lege. De aceea, trebuie să vină juriştii şi să spună despre ce este vorba", a spus Solcanu, adăugând că, în ceea ce-l priveşte, consideră că astfel de persoane se situează pe aceleaşi poziţii cu directorii de direcţii din cadrul serviciilor descentralizate sau cu inspectorii şcolari, chiar dacă au meserii liberale.
Solcanu a adăugat că respectiva comisie nu-şi propune "în nici un caz" să elaboreze norme care să funcţioneze la nivelul ţării sau asupra unor demnitari ai opoziţiei ce ocupă anumite funcţii admninistrative, ci are doar un caracter intern.
"Scopul ei este de a-i feri pe anumiţi membri ai partidului de interpretarea eronată a legii", a competat Solcanu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.