PUNR candidează cu liste complete
Membrii filialei bihorene ai Partidului Unităţii Naţiunii Române (PUNR) au anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, faptul că vor trimite la Bucureşti listele complete cu persoanele delegate să participe la alegerile pentru Senat. Acestea sunt: Augustin Pop, Doina Sfârlea, Ioan Romocea şi Teodor Driha. Printre cei propuşi pentru Camera Deputaţilor se numără: Ioan Romoşan, Gheorghe Damian şi Costică Stănoiu. Conducerea partidului a declarat începerea campaniei electorale din data de 28 octombrie, în majoritatea zonelor din judeţ, anunţând demararea unui program de discuţii cu locuitorii. Speranţa partidului este aceea că va reuşi să obţină un loc în Senat şi va încerca, astfel, orientarea spre o politică care să militeze pentru conservarea ideii de naţiune română unită.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.