Vicepreşedintele PUR Bihor, Octavian Bara, a anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că formaţiunea politică din care face parte este în plină "campanie de atragere a cât mai multor membri ai Alianţei" în rândurile umaniştilor, astfel încât să fie mult mai bine pregătiţi pentru alegerile generale. Această declaraţie vine ca răspuns la faptul că, pe plan naţional, multor organizaţii PUR Alianţa "le-a deschis larg porţile" imediat după constituirea Uniunii PSD+PUR. În ceea ce priveşte atacurile îndreptate de purtătorul de cuvânt al Alianţei D.A. împotriva preşedintelui PUR Bihor, Bara a ţinut să precizeze că "Hellvig este tânăr şi bine pregătit, iar Bodea va mai auzi despre el lucruri bune, în foarte scurt timp" şi că acesta "nu suferă de ficat". Acesta a fost susţinut de vicepreşedintele Mircea Lungu care a precizat că "reacţia lui Bodea a fost deplasată". În altă ordine de idei, la sfârşitul săptămânii trecute, Mircea Lungu a făcut parte din delegaţia care a plecat la Budapesta pentru a verifica stadiul în care se găseşte locul unde trebuie amplasat Monumentul lui Gojdu. "Vrem să-l montăm într-un timp cât mai scurt. Efortul este foarte mare, iar complexitatea monumentului, extraordinară. Monumentul funerar este în stare perfectă, dar mai trebuie făcute lucrări în locul unde acesta trebuie amplasat", a declarat Lungu, care a precizat că partea de proiectare a monumentului i-a revenit lui. "În una din clădirile lui Emanuil Gojdu funcţionează o capelă, care arată extraordinar. Este un loc foarte reprezentativ pentru noi. O mare contribuţie la acest lucru l-a avut Pavel Cherescu, deputat PUR Bihor, care a fost şi el prezent la Budapesta vineri", a menţionat Mircea Lungu.