Deputatul PNL Octavian Bot consideră că protestele din ultimele zile sunt revolte populare imprevizibile, care dovedesc că poporul a ajuns la limita răbdării. Mai mult, deputatul liberal susţine că manifestaţiile stradale contrazic teoria premierului Emil Boc conform căreia românii sunt solidari cu măsurile de austeritate luate de Guvern.

Liberalul Octavian Bot consideră că momentul Raed Arafat a fost picătura care a umplut paharul nemulţumirilor, scânteia care "a declanşat revolta populară". Potrivit deputatului orădean, în urma acestor manifestaţii Guvernul ar trebui să-şi dea demisia şi să declanşeze alegeri anticipate. "A început numărătoarea inversă", a declarat Bot care consideră că alegerile din acest an vor duce la căderea PDL şi a preşedintelui Traian Băsescu. Parlamentarul bihorean, fost membru PDL, s-a arătat sceptic cu privire la apelul la dialog făcut de premierul Emil Boc. "Sună fals propunerea de dialog pentru că PDL, sub comanda lui Traian Băsescu, a respins sistematic dialogul, iar ocolirea sistematică a Parlamentului a fost activitatea preferată a partidului de guvernământ. Toate măsurile au fost luate fără consultarea Parlamentului, prin asumarea răspunderii. Niciodată PDL nu a ţinut cont de partidele rivale", susţine Bot. Acesta a mai declarat că protestele ar trebui să fie asumate politic, deoarece singura soluţie pentru problemele existente o reprezintă USL.