Senatorul independent Radu Ţîrle a făcut un raport al activităţii sale în acest an. Fostul democrat a declarat că s-a concentrat mai mult asupra activităţii din Parlamentul European, în detrimentul celui românesc, unde a participat doar la voturile importante. În calitate de eurodeputat, Ţîrle a avut trei amendamente aprobate în comisii la directiva pentru Sănătate şi Securitate în muncă. Una dintre propuneri a fost ca întreprinderile care au puţin de 500 de angajaţi să încheie contracte cu un cabinet de psihologie, iar cele cu mai mult de 500 de angajaţi să fie obligate să aibă un psiholog în unitate. De asemenea, pentru Ţîrle, anul 2007 a fost presărat cu foarte multe deplasări în SUA, Spania, Anglia, Austria şi Suedia. Pentru anul care vine îşi propune continuarea schimburilor de experienţă între specialişti români şi americani. La începutul lunii februarie, Radu Ţîrle va participa la micul dejun cu preşedintele american George W. Bush. La eveniment vor participa şi ministrul român de Externe, Adrian Cioroianu, şi cel al Internelor, Cristian David. Totodată, din sesiunea următoare a Parlamentului României, senatorul independent intenţionează să se concentreze pe promovarea unor noi proiecte de lege.