Reprezentanţii civicilor maghiari ar putea candida independent
Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, Szilagyi Zsolt, a anunţat că negocierile dintre UDMR şi PCM au eşuat, astfel încât, probabil, civicii maghiari se vor prezenta la alegerile parlamentare din toamna acestui an cu candidaţi independenţi în colegiile în care consideră că are şanse să câştige.
Szilagyi Zsolt susţine că negocierile iniţiate de CNMT nu s-au concretizat într-o alianţă între cele două partide ale comunităţii maghiare în vederea participării la alegerile parlamentare din cauza comportamentului de partid unic al UDMR, care a refuzat să ia în considerare rezultatele obţinute la europarlamentare şi la alegerile locale. Potrivit lui Szilagyi, raportul între rezultatele UDMR şi cele ale PCM sunt de 60% la 40%, iar civicii sperau să obţină o reprezentare proporţională în stabilirea candidaţilor în colegiile uninominale. "UDMR merge înainte pe ideea de partid unic şi nu acceptă ca bază a discuţiilor rezultatele obţinute la alegeri. UDMR poartă răspunderea pentru periferizarea unui segment al populaţiei maghiare. În această fază, şansele de a realiza o colaborare între UDMR şi PCM sunt minime", susţine vicepreşedintele CNMT, care admite totuşi că o parte din responsabilitatea eşecului revine şi liderilor PCM. În altă ordine de idei, Szilagyi Zsolt a precizat că PCM vrea să participe la alegerile parlamentare, urmând să propună, probabil, candidaţi în colegiile unde consideră că au şanse mari de câştig. Aceştia vor candida independent deoarece, pe de o parte, modalitatea de înscriere în cursă este mai simplă şi, pe de altă parte, PCM nu va mai fi obligat să atingă pragul de 5% necesar accederii în Parlament.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.