Restructurare în Ministerul Apărării Naţionale
Prezent sâmbătă la Oradea pentru a participa la numirea în funcţie a noului prefect de Bihor, ministrul Apărării Naţionale, Teodor Atanasiu, a declarat că activitatea direcţiilor şi departamentelor din cadrul ministerului pe care îl conduce vor fi analizate, urmând ca, prin ordonanţă de urgenţă, să se schimbe structura organizatorică a acestora.
Ministrul Atanasiu a precizat că această măsură se impune deoarece unele dintre departamentele şi direcţiile Ministerului Apărării Naţionale au acelaşi obiect de activitate. De asemenea, Teodor Atanasiu a mai anunţat că, în prezent, se lucrează la elaborarea unui proiect de lege privind desfiinţarea obligativităţii stagiului militar. "Acum lucrăm la elaborarea unui proiect de lege privind desfiinţarea serviciului militar obligatoriu. Sperăm ca această lege să fie votată cel târziu anul viitor, pentru ca, din 2007, să avem o armată de profesionişti", a afirmat ministrul Apărării.
În altă ordine de idei, Ministrul Apărării Naţionale, Teodor Atanasiu, a anunţat că se va întâlni, azi, cu preşedintele României şi cu şeful Statului Major General, pentru clarificarea implicării acestuia din urmă în evenimentele din decembrie 1989. Revoluţionarii arădeni l-au acuzat pe generalul Bădălan că, în timpul evenimentelor din decembrie 1989, fiind maior în Garnizoana Arad, ar fi dat ordine şi ar fi participat la reprimarea celor care protestau pe străzile oraşului înaintea zilei de 22 decembrie, când Nicolae Ceauşescu a fugit.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.