Preşedintele filialei judeţene a partidului de guvernământ, Gheorghe Sârb, a anunţat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că, mâine, de la ora 12.00, va avea loc şedinţa Delegaţiei Permanente a PSD Bihor, la care vor participa şi doi reprezentanţi ai conducerii centrale. Conform declaraţiei acestuia, cel mai probabil, la Oradea, vor veni vicepreşedintele Ioan Mircea Paşcu şi secretarul executiv Ioan Moldovan. Cu această ocazie, se vor analiza rezultatele obţinute de social-democraţii bihoreni în recent încheiatele alegeri locale. Conform declaraţiei liderilor PSD Bihor, această formaţiune politică şi-a propus obţinerea a opt locuri în Consiliul Judeţean, 23 de mandate în consiliile municipale, 25 în cele orăşeneşti şi 337 în consiliile comunale. De asemenea, aceştia voiau funcţia de preşedinte şi una de vicepreşedinte în cadrul Consiliului Judeţean, două funcţii de primar în municipii, două în oraşe şi 38 în comune. "Vom face o analiză a rezultatelor obţinute, vineri, în cadrul Delegaţiei Permanente, şi vom vedea care este situaţia şi ce măsuri se impun", a precizat Gheorghe Sârb, care a adăugat că, la această şedinţă, va fi invitat, probabil, şi deputatul Mihai Bar, pentru a da explicaţii referitoare la prestaţia sa în campania electorală şi la "scorul" obţinut. "Poate să se lupte să devină preşedinte, noi nu avem nimic împotrivă. Vom vedea ce zice partidul la nivel central", a fost părerea lui Gheorghe Sârb, când a venit vorba despre intenţia declarată a lui Bar de a reveni în fruntea filialei judeţene a PSD şi de a fi candidat al acestei formaţiuni politice la alegerile generale din toamnă. Printre explicaţiile oferite de liderul PSD Bihor pentru rezultatele obţinute de partidul pe care-l conduce a fost şi aceea că "sondajele din acea perioadă ne-au derutat, ne-au arătat că stăm destul de bine la nivelul municipiului Oradea". De asemenea, Sârb consideră că nu s-a lucrat în echipă, existând persoane care nu trăgeau în aceeaşi direcţie, şi persoane care "stăteau deoparte şi se bucurau că ne merge rău. Vreau să facem echipă cu toată lumea care vrea să împingă căruţa înainte". Cât priveşte obţinerea funcţiei de vicepreşedinte al CJ, preşedintele PSD Bihor a precizat că s-au purtat negocieri cu UDMR şi PRM. "Având în vedere numărul de primari şi viceprimari obţinut de PSD, ar fi fost o greşeală ca PSD să nu aibă un vicepreşedinte de Consiliu Judeţean", a menţionat Sârb.