Sânul USL Bihor nu-i roz
Preşedintele PC Bihor, Traian Bodea, a recunoscut, ieri, că situaţia nu e tocmai roz în sânul USL Bihor. Mai exact, Bodea susţine că filiala pe care o conduce este ignorată de social-democraţi şi liberali. "Colaborarea pe plan local nu este nici bună, nici rea. Este aproape inexistentă", a declarat liderul PC Bihor. Potrivit acestuia, "acţiunile PC în USL sunt tot mai lipsite de valoare", în timp ce PNL şi PSD "fac majorare de capital". "Nu suntem certaţi la nivel judeţean, cred că e mai degrabă o lipsă de comunicare. E adevărat însă că ne simţim marginalizaţi", a afirmat Traian Bodea, care a adăugat că prin aceste declaraţii vrea să tragă un semnal de alarmă asupra faptului că "PC doreşte să meargă alături de cele două partide, dar şi ele trebuie să acorde mai mult interes acestei colaborări".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.