Scandal şi demisie în PPRM Aleşd!
Vizita senatorilor Gheorghe Funar şi Verginia Vedinaş în Bihor nu a fost privită cu ochi buni de către preşedintele filialei judeţene a PPRM, Paul Magheru, care nu i-a onorat cu prezenţa la cele două întâlniri cu cetăţenii din Beiuş şi Aleşd.
La Aleşd, întâmplarea a făcut ca, la cabinetul parlamentar, cei doi senatori să se întâlnească cu Paul Magheru, în prezenţa unor cetăţeni şi peremişti. S-a observat cu ochiul liber răceala şi starea de tensiune ce plana în relaţiile dintre parlamentari şi chiar opiniile diferite expuse de Gheorghe Funar şi Paul Magheru, în unele probleme ridicate de cetăţeni. După plecarea oaspeţilor, a urmat o "şedinţă" în care controversele dintre Paul Magheru şi Dumitru Caba, pe probleme organizatorice, au condus la demisia acestuia din urmă din funcţia deţinută, pe care Paul Magheru nu a acceptat-o şi a rupt-o. Întrebat despre motivele demisiei, Dumitru Caba a declarat că desele modificări organizatorice la nivelul oraşului şi zonei Aleşd, urmări ale unor interese meschine, au dus la îndepărtarea multor membri ai partidului şi la dezbinarea organizaţiei. În aceste condiţii, demisionarul îşi va încheia activitatea prin prezentarea dării de seamă la adunarea stabilită pentru 22 mai, după care va rămâne simplu membru. Această demisie va influenţa, cu siguranţă, activitatea organizaţiei, cunoscându-se influenţa şi prestigiul de care se bucură Dumitru Caba în zonă. Aceste incidente se pare că nu sunt singulare, ele adăugându-se altor nereguli, unele apărute în presă, care dovedesc carenţe în organizarea şi conducerea filialei PPRM Bihor de către actualii conducători.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.