Scrisoare către ministere
Primarul Ilie Bolojan a anunţat că, în urma discuţiilor avute cu investitorii din municipiu, a decis să trimită o scrisoare ministerelor care au în subordine instituţiile de control, pentru ca acestea să-şi schimbe atitudinea faţă de investitori. Bolojan susţine că aceştia s-au plâns că se efectuează prea multe controale, de întârzierile înregistrate la rambursările de TVA, de durata îndelungată de obţinere ce către cetăţenii din afara UE a permiselor de muncă şi a vizelor de şedere etc. "Guvernul trebuie să facă ceva în privinţa controalelor prea dese, uneori şi de două ori pe lună, şi a atitudinii pe care o au agenţii de control. Dacă aceste lucruri nu se vor rezolva operativ vom avea probleme", a declarat Ilie Bolojan. Acesta a menţionat că scrisoarea va fi trimisă de Primăria Oradea către Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii şi Ministerul Administraţiei şi Internelor. De asemenea, primarul susţine că l-a înştiinţat de acest demers şi pe prefectul de Bihor, Gavrilă Ghilea.
Un demers incalificabil, lipsit de orice finalitate.