Se pot consulta listele electorale
Primăria municipiului Oradea a anunţat că persoanele cu drept de vot pot verifica dacă sunt înscrise în listele electorale permanente. Astfel, orădenii se pot prezenta la sediul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor a municipiului Oradea, din strada Republicii, nr. 24, pentru consultarea acestor liste. Programul de lucru al instituţiei în vederea consultării listelor electorale permanente este de luni până vineri între orele 8.00 şi 16.00. De asemenea, trebuie precizat că pentru alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie, în municipiul Oradea vor fi amenajate 147 secţii de votare, dintre care patru sunt secţii speciale în care îşi vor exprima votul persoanele care nu au domiciliul în Oradea. Cele patru secţii de vot speciale vor fi amenajate la Universitatea Oradea, la Campusul Universitar Emanuel, în Gara CFR şi la Spitalul Clinic Judeţean.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.