Şedinţa de joi a Consiliului Local s-a desfăşurat, pentru prima dată de la constituirea noii conduceri a Primăriei Oradea, fără niciun incident. În mai puţin de o oră, toate cele 80 de proiecte de hotărâri au fost votate fără ca măcar vreunul dintre consilierii PD-L sau PSD să aibă vreo obiecţie.

Unul dintre proiectele retrase este cel privind cumpărarea unei porţiuni din strada George Enescu, teren retrocedat foştilor proprietari. Executivul orădean nu a fost de acord să cumpere acest teren, care, în acest moment, este parte din strada George Enescu. De asemenea, consilierii au aprobat şi caietul de sarcini în vederea selectării asocierilor în scopul realizării unor parcări în Oradea. În discuţie se află patru amplasamente: Parking strada Braşovului; Complex multifuncţional zona Tribunalului; Parcare subterană strada Independenţei, respectiv Parcarea Supraetajată strada Primăriei. Caietul de sarcini prevede ca asocierea să se realizeze pentru fiecare parcare în parte. Asocierea se va realiza pe o perioadă de 50 de ani, după expirarea primilor 20 de ani investitorul putând să cumpere terenul. Părţile implicate urmează să realizeze investiţia în termen de un an de la data eliberării autorizaţiei de construire. Totodată, după realizarea construcţiei, investitorii vor avea dreptul să ridice autoturismele parcate neregulamentar în zona aferentă parcărilor realizate. Un alt subiect pe ordinea de zi a fost atribuirea denumirii de "Iuliu Bodola" Stadionului Municipal. Consilierii PD-L s-au arătat împotriva acestei modificări, motivând că "acest stadion este al oraşului". Cu toată împotrivirea consilierilor PD-L, voturile consilierilor PNL, PSD şi UDMR au fost cele care au contat.