Senatorul Ioan Mang cere demisia ministrului Apărării
Liderul PSD Bihor, senatorul Ioan Mang, a cerut, ieri, prin intermediul unui comunicat de presă, demisia ministrului Apărării, Gabriel Oprea din cauza reducerii pensiilor militarilor. Mang reaminteşte faptul că, în luna octombrie a anului trecut, ministrul Gabriel Oprea ameninţa că-şi va da demisia din funcţie dacă pensiile militarilor vor scădea sub 3.000 de lei, ca urmare a recalculării acestora. "De la 1 ianuarie 2011 au fost puse în plată pensiile recalculate conform Hotărârii de Guvern nr. 735/2010 privind recalcularea pensiilor militare de stat, ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor din penitenciare. O parte importantă dintre "beneficiari", cadre militare despre care ministrul Oprea a declarat că nu vor fi afectate de recalculare, s-au trezit cu pensii diminuate cu 40 - 70%, chiar şi în condiţiile în care aveau stagiu complet de cotizare", susţine senatorul Ioan Mang. Acesta a mai adăugat că Guvernul refuză să pună în aplicare hotărârea definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 7 ianuarie, prin care este suspendată HG 735/2010. "În această situaţie, având în vedere că domnul Oprea nu şi-a onorat cuvântul dat, în numele Onoarei şi Demnităţii militare şi umane, cer în mod public demisia domniei sale din funcţia de ministru al Apărării. Un ministru al Guvernului României care a minţit şi a indus în eroare în mod deliberat nu mai poate ocupa această demnitate publică în mod onorabil", susţine Mang.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.