Plenul Senatului a votat, ieri, în prima zi a sesiunii extraordinare, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă 66/2003, privind modificarea unor dispoziţii din Codul de Procedură Penală. Actul guvernamental modifică primul alineat al articolului 155 din CPP, care prevede, în noua formulă, că "arestarea inculpatului, dispusă de instanţă, poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun, în continuare, privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate". Ordonanţa modifică şi primul alineat al articolului 160, care, în noua formulă, va avea următorul cuprins: "În cursul judecăţii, în primă instanţă, dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, instanţa poate dispune, prin încheiere motivată, prelungirea arestării pentru cel mult 30 de zile, de fiecare dată, fără a putea depăşi limita prevăzută în articolul 140, alineatul 2. Încheierea prin care s-a dispus asupra prelungirii arestării poate fi atacată cu recurs, prevederile articoului 160, alineatul 2 aplicîndu-se în mod corespunzător". În forma iniţială, articolul 160 indice c prevedea ca "în cursul judecăţii, în prima instanţă, în cazul în care apar elemente noi care fac necesară prelungirea privării de libertate, instanţa poate dispune, prin încheiere motivată, prelungirea arestării pentru cel mult 30 de zile, de fiecare dată, fără a putea depăşi limita prevăzută în articolul 140 alineatul 2". Ultima prevedere a Ordonanţei 66/2003 menţionează că dispoziţiile prevăzute la punctele 31-33, 35 şi 36 ale articolului unu din Legea 281/2003, privind modificarea şi completarea CPP şi a unor legi speciale, precum şi dispoziţiile din această lege, privind măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara se aplică începînd cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Ordonanţa a fost adoptată de senatori în forma primită de la Guvern, cu 128 de voturi "pentru" şi o abţinere. Documentul urmează să fie trimis spre dezbatere la Camera deputaţilor.