Social-democraţii bihoreni vor egalitate în USL
Social-democraţii bihoreni vor egalitate în ceea ce priveşte desemnarea candidaţilor la alegerile locale din 2012. mai exact, dacă la fotoliul de primar al Oradiei va candida liberalul Ilie Bolojan, la cel de preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor ar trebui să fie desemnat candidat Ioan Mang, liderul PSD Bihor. Declaraţia a fost făcută în timpul şedinţei Consiliului Judeţean al PSD Bihor care a avut loc joi după-amiază în sala mare a Primăriei Oradea. Discursul lui Ioan Mang a fost îndreptat cu precădere împotriva partenerilor liberali din USL, acesta afirmând că social-democraţii nu mai vor să fie parteneri de mâna a doua. Liderul PSD Bihor a menţionat că în ciuda celor care "se văd deja candidaţi" şi contrar informaţiilor legate de existenţa unor înţelegeri privind susţinerea de către PSD a candidaţilor PNL în unele localităţi, nu este permisă negocierea locală pentru asemenea decizii de sprijin. Astfel, potrivit lui Mang, toate discuţiile vor avea loc doar la Bucureşti, iar negocierile vor urmări în primul rând interesele USL în perspectiva alegerilor generale din toamna anului 2012. Mang a menţionat că până acum nu se cunoaşte niciunul dintre candidaţii la funcţiile de conducere ale PMO, respectiv CJ Bihor, decizia urmând să fie luată de Victor Ponta şi Crin Antonescu. "Când m-aţi votat nu m-am angajat să predau partidul altora!", a mai spus preşedintele PSD, tot cu aluzie la faptul că nu va ceda în faţa liberalilor. "Nu permiteţi nimănui să se amestece în activitatea PSD, nu renunţaţi la nicio funcţie", le-a cerut Mang şi celorlalţi social-democraţi. Ioan Mang susţine că PSD a ajuns la egalitate cu PNL şi UDMR, fiind singurul partid din Bihor aflat pe un trend crescător. Liderul social-democrat le-a recomandat colegilor să desemneze candidaţi proprii pentru toate funcţiile disponibile la alegerile din 2012.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.